Andrea Leadsom, liderul Camerei Comunelor, a transmis parlamentarilor că Planul B privind Brexitul prezentat de premierul Theresa May va fi dezbătut pe 29...
Premierul Theresa May a îndemnat Partidul Conservator să se unească în spatele planului său cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană (UE),...
Un summit european extraordinar consacrat Brexitului ar putea să fie necesar - în noiembrie - pentru a se ajunge la un acord de divorţ în timp util,...
Treisprezece persoane au fost rănite într-un accident produs, joi, la limita dintre judeţele Vâlcea şi Sibiu, iar autorităţile au declanşat planul roşu...
Fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson a apreciat miercuri, în Parlament, că ”nu este prea târziu pentru a salva Brexitul”, la zece zile după...
Premierul britanic Theresa May a obţinut adoptarea unui proiect de lege cu privire la funcţionarea vămii dupăBrexit, însă cu preţul unor concesii făcute...
Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018-2020 va fi dezbătut joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Planul propune măsuri...
Parlamentul European a aprobat marţi atât o prelungire până în 2020 a Fondului European de Investiţii Strategice (FEIS), mai cunoscut sub numele de...
Hackeri nord-coreeni au furat sute de documente militare sud-coreene clasificate, inclusiv planuri de acţiune elaborate împreună cu Statele Unite în...
O nouă consultare populară pusă pe picioare de Guvernul ungar - a treia începând din 2015 şi până în prezent -, îndreptată de această dată împotriva...
Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026 a fost aprobat marţi, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel că pentru...
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru marţi şedinţa CSAT în care va fi discutat Planul de înzestrare a Armatei.
O economie europeană puternică este în avantajul Statelor Unite, a afirmat miercuri cancelarul german Angela Markel, pe fondul relaţiilor tensionate cu...
Fostul director CIA David Petraeus susţine argumentele preşedintelui Donald Trump în favoarea unei cooperări strategice cu Rusia şi afirmă că îşi poate...
Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru Bucureşti - Ilfov, care vizează înfiinţarea...
Managerii spitalelor din Bucureşti sunt obligaţi să depună la Direcţia de Sănătate Publică, până la sfârşitul lunii februarie, Planul Alb pentru...
Un număr de 17 persoane au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate două autobuze, produs vineri dimineaţă în Piteşti, autorităţile...
Greva generală a cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a fost suspendată, marţi dimineaţă, după ce conducerea unităţii a fost...
Trei persoane au murit şi alte 11 au fost rănite în urma unui accident produs pe drumul european (DE) 581, în judeţul Galaţi, în care au fost implicate...
Cele nouă persoane rănite în accidentul produs joi dimineaţă pe DN 7, la intrarea în Orăştie, în urma căruia a fost activat planul roşu de...
Nouă persoane au fost rănite în urma unui accident produs joi dimineaţă pe drumul naţional 7, în judeţul Hunedoara, unde un microbuz şi un autoturism...
Cinci persoane au fost transportate la spital, în urma accidentului produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism. Alte...
Cel puţin şase persoane au fost rănite, luni, după ce un microbuz în care se aflau mai mulţi pasageri s-a ciocnit cu un autoturism pe DN 1, în judeţul...
Controalele făcute de inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSVSA) la mai mulţi agenţi economici din ţară au dus la descoperirea...
Un număr de 13 persoane au fost rănite, duminică după-amiază, după ce un microbuz cu pasageri a fost lovit de un autoturism căruia nu i-a dat prioritate....