Autorii atentatului de sâmbătă, soldat cu 24 de morţi şi 60 de răniţi, în oraşul iranian Ahvaz, au fost ”finanţaţi de saudiţi şi Emiratele Arabe...
Tehernaul a anunţat că privilegiază pista arabă, după atentatul de sâmbătă de la Ahvaz soldat cu 24 de morţi, potrivit bilanţului revizuit în scădere,...
Iranul continuă să-şi respecte angajamentele în cadrul acordului în dosarul nuclear iranian încheiat în 2015 la Viena şi al cărui viitor este incert din...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a reafrmat miercuri că Iranul nu va ezita să se retragă din acordul don 2015, prin care s-a angajat să-şi...
Deputaţii iranieni şi-au exprimat marţi profunda nemulţumire faţă de Hassan Rohani, pe fondul dificultăţilor economice şi sociale din ţară, în pofida...
Iranul şi-a dezvăluit maţi primul avion de luptă, cu ocazia unei parade la Teheran, iar preşedintele Hassan Rohani a dat asigurări că forţa militară a...
Liderul suprem iranian Ali Khamenei a declarat luni că nu vor exista nici război şi nici negocieri cu Statele Unite şi că problemele ţării sale sunt mai...
O primă salvă de sancţiuni reimpuse de Statele Unite Iranului a intrat în vigoare marţi, cu scopul de a exercita presiuni economice asupra Teheranului, după...
Iranul a primit marţi cu scepticism oferta lui Donald Trump de a se întâlni cu lideri iranieni ”când vor ei”, iar principalii lideri ai ţării s-au...
Un consilier apropiat liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, Ali Akbar Velayati, a anunţat vineri că Teheranul îşi va retrage imediat...
Europenii, Rusia şi China - supuşi unor presiuni să facă propuneri concrete în vederea garantării supravieţuirii acordului în dosarul nuclear iranian -...
Donald Trump îi va asfixia pe ”ayatollahii dictatori” ai Iranului prin noile sancţiuni impuse regimului de la Teheran, a ameninţat fostul primar al New...
Iranul vrea ca menţinerea acordului în dosarul nuclear să fie confirmată ”cât mai rapid posibil” şi ”nu poate aştepta la nesfârşit”, a declarat...
Teheranul a anunţat marţi că a declanşat un plan care să conducă la o creştere a capacităţii sale de a îmbogăţi uraniu, amplificând astfel presiunile...
Liderul suprem iranian Ali Khamenei i-a avertizat luni pe europeni să nu ”viseze” că ţara sa ar putea să continue să-şi limiteze programul nuclear şi...
Iranul a stabilit condiţiile - care-i vizează pe europeni - necesare, în opinia sa, pentru a rămâne în cadrul Acordului nuclear de la Viena, după...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acceptat miercuri să lase Teheranul să renegocieze o salvare a acordului în dosarul nuclear iranian, după...
Anunţul preşedintelui american Donald Trump privind retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul a fost „ridicol şi superficial”, conform Ayatollahului Ali...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat luni Statele Unite că vor să provoace o ”criză regională” în Orientul Mijlociu, împingând...
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a făcut apel la ţările musulmane să se alieze împotriva SUA, susţinând că Teheranul nu va ceda niciodată în...
Prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman a ameninţat că dacă Iranul se dotează cu arma nuclară, Arabia Saudită ”va face la fel cât mai rapid...
Noi mitinguri în favoarea regimului au fost organizate joi în Iran, la o zi după proclamarea sfârşitului unei mişcări de constestare de către putere, care...
Zeci de mii de manifestanţi proregim s-au adunat miercuri în mai multe oraşe, în Iran, în semn de condamnare a ”tulburărilor” care agită ţara de...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat, marţi, duşmanii Iranului că alimentează incidentele din republică şi să s-au unit împotriva...
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed ben Salman l-a catalogat pe liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, drept un ”nou Hitler al...