Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză, luni, controversatului influencer Andrew Tate anulând decizia judecătorească ce instituia sechestru asupra bunurilor sale, între care mai multe maşini de lux, şi trimiţând decizia sechestrului spre reexaminare la instanţa inferioară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Andrew Tate, care împreună cu fratele său Tristan Tate, este suspectat de trafic de persoane şi viol - acuzaţii pe care le neagă - încearcă să-şi recupereze bunurile puse sub sechestru în cadrul anchetei din România.

Fraţii Tate au făcut apel la o hotărâre judecătorească pronunţată în decembrie 2023, care a confirmat legalitatea sechestrării bunurilor lor.

Luni, Curtea de Apel Bucureşti a dispus însă un nou proces privind bunurile puse sub sechestru, care includ maşini de lux. Fratele lui Andrew Tate, Tristan, precum şi trei companii asociate au fost, de asemenea, părţi în apelul câştigat la Curtea de Apel Bucureşti. Este vorba de SC Ground Breaking Development SRL, Talisman Enterprises SRL şi The Cannon Run Limited, potrivit documentelor judiciare.

Hotărârea pronunţată luni de Curtea de Apel anulează hotărârea anterioară şi o trimite spre rejudecare. Asta înseamnă că fraţii Tate vor putea să se întoarcă în instanţă şi să organizeze un nou efort juridic pentru a-şi recupera bunurile confiscate.

Într-o postare pe contul său de pe platrforma X, Andrew Tate a comentat că instanţa va trebui acum să demonstreze că averea sa a fost dobândită ilegal pentru a justifica confiscarea în curs, adăugând: "Nu vor dovedi nimic, pentru că nu s-a întâmplat niciodată".

Andrew Tate a fost pus sub acuzare în iunie, împreună cu fratele său Tristan şi două suspecte de sex feminin din România, pentru trafic de persoane, viol şi formarea unei bande criminale pentru a exploata sexual femei, acuzaţii pe care aceştia le-au negat.

Documente judiciare publicate în iunie au arătat că fraţii Tate au acumulat milioane de euro şi au dobândit bunuri şi proprietăţi scumpe prin intermediul afacerilor lor, care includeau producerea de conţinut pentru adulţi şi cursuri online de autoeducare.

În rechizitoriul publicat în iunie 2023 sunt identificate şapte presupuse victime.

Fraţii Tate au fost arestaţi pentru prima dată în decembrie 2022 şi au petrecut câteva luni în închisoare înainte de a fi plasaţi în arest la domiciliu. Deşi nu mai sunt de mult timp în detenţie, ei nu au voie să părăsească România.

În ianuarie 2023, maşini scumpe au fost văzute cum sunt scoase de pe o proprietate asociată cu fraţii Tate din apropierea Bucureştiului. De asemenea, în timpul percheziţiilor au fost confiscate ceasuri în valoare de milioane de euro.

CITEȘTE ȘI Reuters: Presupusele victime ale lui Andrew Tate sunt intimidate, susţin avocaţii lor

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.