Timiş: Accident în care au fost implicate 11 persoane - Un bărbat a murit, iar alte două victime au fost duse la spital / A intervenit şi elicopterul SMURD - FOTOEveniment18 aug 2026
Specialiştii acuză că teii din Iaşi nu au suficient spaţiu să se dezvolte şi se usucă prematur / Primăria Iaşi: Toţi arborii sunt afectaţi de caniculă şi suferă de pe urma stresului termicEconomic18 aug 2026
Transelectrica estimează un consum maxim de până la 7.400 MW seara, în perioada următoare, fără a aştepta probleme deosebite în aprovizionare / Debitul Dunării ar putea creşte săptămâna viitoare şi va fi reanalizată situaţia Centralei de la CernavodăEconomic18 aug 2026
Trump declară că nu au loc negocieri cu Iranul şi nici nu sunt programate astfel de discuţii. El susţine că Strâmtoarea Ormuz este deschisă şi funcţionează: „Toate minele acvatice au fost îndepărtate sau detonate”. Ce spune TeheranulExterne18 aug 2026
Diego Simeone exclude din nou orice plecare a lui Julian Alvarez: „E ca şi cum te-ai duce la tribunal, nu mai e nimic de spus”Sport18 aug 2026
Oana Gheorghiu: Când principiile constituţionale sunt interpretate doar pentru a ţinti un singur om, democraţia nu mai este o garanţie pentru nimeni / Când devii incomod pentru cei corupţi, ţi se inventează acuzaţii şi ţi se fabrică dosarePolitic Intern18 aug 2026
Ministerul Mediului a publicat, pentru consultare publică, proiectul ghidului pentru programul pentru finanţarea bateriilor pentru sisteme fotovoltaice/ Programul are un buget de 400 de milioane de leiSocial18 aug 2026
Rompetrol intensifică măsurile de optimizare energetică. Energia disponibilă suplimentar este livrată în SEN, contribuind la echilibrarea reţelei din Dobrogea, aflată sub presiune din cauza situaţiei de la Centrala Nucleară de la CernavodăEconomic18 aug 2026
SUA denunţă atacuri israeliene în Siria după ce Damascul acuză o ”agresiune nejustificată” israeliană împotriva bazei militare Abu al-Duhur, în curs de renovare cu ajutorul Turciei. Siria cere ONU ”o poziţie fermă împotriva încălcărilor repetate ale suverExterne18 aug 2026
Nicuşor Dan, reacţie la decizia CCR privind legea ANI: Consider că argumentele din sesizarea mea erau foarte solide. Aştept totuşi motivarea, pentru a vedea punctul de vedere contrar. S-a întâmplat să îmi menţin opinia şi după motivarea CCRPolitic Intern18 aug 2026
„Odiseea” depăşeşte 6 milioane de spectatori şi devine cel mai mare succes al anului în FranţaEntertainment18 aug 2026
Ciprian Ciucu: Neaşteptat! Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă de către STB. Motivaţia? Lipsă de documenteSocial18 aug 2026
Cyril Ramaphosa îndeamnă la unitate, în sudul Africii, împotriva ”provocării imigraţiei”, în urma unui marş împotriva migranţilor, în marja unui summit SADC, la Durban, unde manifestaţii le-au cerut liderilor prezenţi să-şi ia înapoi cetăţenii aflaţi ilegExterne18 aug 2026
Premier League: Todd Boehly şi Mark Walter iau în considerare vânzarea participaţiilor lor la ChelseaSport18 aug 2026
Brâncuşi, reimaginat la Balkanik Festival - O sculptură monumentală activată prin video mapping şi un ritual colectiv al tăceriiCultură-Media18 aug 2026
UPDATE - Ministerul Energiei: Situaţia energetică este sub control. Nu sunt anticipate probleme deosebite în asigurarea aprovizionării cu energie electrică, cel puţin pentru această săptămână / Precizările TranselectricaEconomic18 aug 2026
Bolojan: Decizia CCR deschide o discuţie despre principii. Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar politic / E în neregulă ca reglările de conturi politice să provoace riscul unei noi condamnări a României la CEDOPolitic Intern18 aug 2026
Un licean ucis prin împuşcare într-o instituţie şcolară catolică, în Filipine, de către alt elev care a transmis atacul live pe Facebook şi s-a sinucisExterne18 aug 2026
Caravana „Delta Sălbatică” - Proiecţii gratuite în Delta Dunării, la Sulina, Mila 23, Tulcea, Mahmudia şi Jurilovca/ VIDEOCultură-Media18 aug 2026
Volei feminin: Lotul României pentru Campionatul European; tricolorele debutează sâmbătă, cu Ţările de JosSport18 aug 2026
Ministrul Economiei, Irineu Darău despre o posibilă producţie de proiectile de calibru NATO 155 mm în România: Sunt convins că, în următorii ani, se va produce acest tip de muniţie în ţară. Dacă v-aş spune acum că ştiu exact cum, unde, la ce termen, v-aş Economic18 aug 2026
Grindeanu, după discuţiile legate de ţinutele luxoase de la botezul la care a fost naş: Imaginea transmisă de noi este că suntem rupţi de realitate / Am fost afectatieri, 23:00
Încă o surpriză în alegerile din SUA: Scott Colom câştigă cursa strânsă din Mississippi, sporind majoritatea democrată din Senat la 55 de mandate. Este primul democrat ales în Senat din statul Mississippi după mai bine de patru deceniiastăzi, 01:48
Profit.roEXCLUSIV Portofel digital în România: Va fi accesibil din 14 ianuarie, inițial doar românilor care au buletine cu cip. Ce va conține, când vei putea face plăți și de ce costurile vor depăși 100 milioane euro în 2027 - Explicațiile MAI
Cotidianul.roGeneralul Ștefan Dănilă critică modul în care România a negociat SAFE: „În mare parte a fost și incompetență” / „Puteam să discutăm fără să fugim de negociere” / „Nu am fost pregătiți”
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
„Genele nu ne scriu singure destinul.” Cum îţi pot influenţa longevitatea informaţiile date de un test genetic
Gala Excelenţa în Business 2026 – O celebrare a performanţei, leadershipului şi parteneriatelor care construiesc viitorul economiei româneşti
Fundaţia Bog’Art, alături de Pădurea Prieteniei: 2.512 persoane au plantat simultan pentru un nou record mondial
Antalya găzduieşte COP31, cel mai important summit mondial dedicat schimbărilor climatice, cu 12 zile tematice
UPDATE - Neamţ: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce mai mulţi elevi de la un liceu din Săbăoani acuză dureri de cap, usturime în gât şi ameţeli / 22 de copii şi un adult, la spital / Toate persoanele din unitatea de învăţământ, evacuate - FOTOastăzi, 12:32
Ciucu, despre protestul de sâmbătă: Eu nu ştiu să fi primit din partea AUR vreo cerere de autorizaţie. Întrebaţi-l pe domnul Simion unde a depus-o / O comisie din specialişti evaluează, nu vrem să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Franţaastăzi, 13:45
UPDATE - Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală, deturnare a licitaţiilor publice şi abuz în serviciu / Sunt vizaţi directori de la Oil Terminal, şeful Vămii Constanţa şi un şef din ANAF Bacău / DIICOT: Motorina nu provenea din Federaţia Ruastăzi, 09:36
ANM: Ploi, vânt, ninsori la munte şi o răcire accentuată a vremii, până sâmbătă/ Coduri galben şi portocaliu de ploi, în Maramureş, Crişana, nordul, estul şi sud-vestul Transilvaniei şi la munte/ Cod galben de vânt, în cea mai mare parte a ţării - HARTAastăzi, 10:45
Bolojan şi şefa CCR, convocaţi de nouă ori la audieri la Senat în ancheta privind întâlnirea din biroul lui Mircea Abrudean. Niciunul nu a venit. Ce spune raportul final al Comisiei pentru constituţionalitate astăzi, 09:45
Jaf armat cu puşcă automată la un magazin de diamante De Beers, la Paris. Jaful a durat ”două-trei minute”, patru persoane au fugit cu două motociclete. Nicio persoană rănităastăzi, 14:06
Ministrul Dan Neculăescu: Am discutat astăzi cu familia Alinei Apostol, cetăţean român aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în China, pentru a-i asigura că Ministerul Afacerilor Externe este angajat în susţinerea cazului eiastăzi, 18:10Politic Intern
Cel puţin 14 morţi şi 30 de răniţi în Emiratele Arabe Unite, după ce şoferul unui camion greu scapă controlul, loveşte mai multe maşini şi ia focastăzi, 18:07Externe
Nicuşor Dan, discuţii cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, în marja Summitului Comunităţii Politice Europene de la Dublin, despre consolidarea securităţii europene şi dezvoltarea pe termen lung a industriilor de apărareastăzi, 18:04Politic Intern
După retragerea din naţionala Portugaliei, Cristiano Ronaldo îşi dezvăluie noua preocupare: Day 1sastăzi, 17:57Sport
Ministrul Finanţelor cere ordonatorilor principali de credite să finalizeze transmiterea propunerilor de limite de cheltuieli până pe 13 noiembrie, în vederea elaborării bugetului / Ce instituţii nu s-au încadrat încă în termenastăzi, 17:47Economic
Zelenski cere insistent ca Europa să devină „parte integrantă” a negocierilor privind Ucraina, în timp ce UE rămâne divizată cu privire la cine ar trebui să reprezinte blocul în eventualele discuţii de paceastăzi, 17:30Externe
Bilanţul victimelor în urma surpării blocului de trei etaje de la New York creşte la opt morţi şi 17 răniţi, anunţă primarul Zohran Mamdani Operaţiuni de căutare şi salvare cu 250 de pompieri, în curs. ”Fiecare mişcare este coregrafiată”astăzi, 17:30Externe
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Am aprobat astăzi certificarea a 4 noi centre de expertiză pentru boli rare. România ajunge astfel la 85 de centre recunoscute oficial la nivel naţionalastăzi, 17:25Știrile zilei
Municipiul Iaşi se constituie parte civilă în Dosarul Păcura, în care este cercetat şi edilul Mihai Chirica, prejudiciul fiind de două milioane de lei / Proiectul iniţiat de USR a fost votat de consilierii locali ieşeni / Reacţia ediluluiastăzi, 17:23Politic Intern
AEP: Valoarea subvenţiilor alocate de la buget partidelor, în luna noiembrie 2026, ajunge la 17,7 milioane de leiastăzi, 17:13Social