“Citirea” creierului reprezintă o realizare ce poate aduce beneficii oamenilor care şi-au pierdut abilitatea de a comunica, însă pentru marile companii înseamnă noi orizonturi comerciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cercetătorii de ştiinţă de la Universitatea California, San Francisco au demonstrat cum pot decoda semnalele emise de creierul uman, descifrând cuvinte şi chiar fraze fără ca subiectul să-şi folosească vorbirea.

Spre deosebire de interfeţele creier-computer actuale, care implică uneori rostirea anumitor cuvinte şi folosirea unei tastaturi virtuale, în urma acestui experiment citirea semnalelor s-a făcut exclusiv pe baza semnalelor electrice ale creierului.

Subiecţii au fost puşi în faţa unor întrebări la care să aleagă o variantă de răspuns pe care să-l dea vorbit.  În vreme ce aceştia se gândeau şi rosteau răspunsul, o matrice de electrozi înregistra activitatea creierului şi o asocia cu cuvintele rostite.

S-a reuşit în acest fel să se facă o asociere între semnale şi cuvinte. La rândul ei asocierea cuvintelor a permis “citirea” unor fraze întregi exclusiv pe baza interpretării semnalului emis de creier.

Sistemul a avut o acurateţe cuprinsă între 61% şi 76%, ceea ce reprezintă un rezultat foarte bun ţinând cont că a fost una din primele încercări de acest fel.

O astfel de tehnologie ar putea ajuta să comunice oameni care şi-au pierdut această capacitate.

Pe de altă parte, Facebook, care a finanţat cercetarea, vede deja aplicaţii în produse precum căşti de realitate augmentată în care creierul devine principalul mijloc de interacţiune şi comandă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.