Un medicament al companiei Zogenix pentru tratarea Dravet, o formă rară de epilepsie la copii, a redus crizele convulsive ale acestora, într-un studiu clinic de fază a doua, informaţie care a dus la creşterea acţiunilor companiei cu până la 26%, la bursa din New York, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Succesul studiului clinic aduce compania mai aproape de introducerea pe piaţă a medicamentului, iar anunţul vine după ce autorităţile de reglementare americane au aprobat recent un tratament pe bază de canabis al GW Pharmaceuticals pentru tratarea Dravet.

Actualele opţiuni de tratament pentru sindromul Dravet, care afectează circa 20.000 de pacienţi în Statele Unite, sunt limitate la o combinaţie de medicamente pentru crize şi medicamente de prevenire a urgenţelor.

Medicamentul produs de Zogenix utilizează o doză scăzută de soluţie lichidă de fenfluramină, folosită anterior într-o combinaţie de medicamente pentru obezitate care a fost scoasă de pe piaţă din cauza dovezilor privind efectul negativ asupra valvelor inimii.

Potrivit Zogenix, nu a fost identificată vreo anomalie cardiovasculată în niciun studiu clinic efectuat pentru medicamentul de tratare a sindromului Dravet.

În studiul clinic, tratamentul a redus frecvenţa crizelor convulsive în medie cu 62,7%, comparativ cu o reducere de 1,2% la pacienţii care au primit placebo, astfel fiind îndeplinit obiectivul principal al studiului.

”Suntem încurajaţi de datele privind reducerea semnificativă a crizelor şi credem că medicamentul nostru va fi folosit destul de devreme în cadrul tratamentului”, a declarat directorul general al companiei, Stephen Farr, într-o conferinţă cu analiştii.

Zogenix a spus că se va concentra acum pe depunerea aplicaţiilor pentru aprobarea comercializării medicamentului în Statele Unite şi Europa în trimestrul patru al anului 2018.

Tratamentul GW nu este încă disponibil pe piaţă întrucât compania aşteaptă decizia Administraţiei Anti-Drog, dar GW anticipează că produsul va fi disponibil pentru pacienţi din toamna acestui an.

Medicamentul companiei GW, Epidiolex, conţine cannabidiol (CBD), una dintre sutele de molecule care se găsesc în planta marijuana, şi conţine mai puţin de 0,1% tetrahidrocanabinol (THC), componenta care are efect psihoactiv.

Zogenix mai efectuează un studiu pentru a vedea dacă medicamentul său poate fi administrat împreună cu tratamentul GW.

Compania a anunţat în septembrie anul trecut că tratamentul său a îndeplinit obiectivul principal al studiului clinic de faza întâi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.