Programul comercial al NASA de reluare a zborurilor americane către Staţia Spaţială Internaţională (SSI), pentru prima oară după 2011, va fi probabil întârziat de măsurile de siguranţă incomplete şi de lacunele referitoare la responsabilităţile părţilor implicate, potivit unui raport federal citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

SpaceX şi Boeing sunt principalii doi contractori selectaţi în cadrul programului comercial al NASA pentru trimiterea de astronauţi americani în spaţiu cel mai devreme în 2019, utilizând navale spaţiale Dragon şi Starliner.

Raportul guvernului american afirmă că reluarea misiunilor spaţiale americane de pe teritorul SUA de către o companie privată ar putea fi întârziată de mai multe probleme şi ar putea avea ca rezultat o perioadă de nouă luni în care niciun astronaut american nu se va afla pe SSI.

“Boeing şi SpaceX continuă să facă progrese în dezvoltarea sistemelor lor de transport al echipajelor, dar ambii contractori au amânat certificarea până la începutul lui 2019”, se arată în raport.

În lipsa unei opţiuni de rezervă pentru asigurarea accesului neîntrerupt pe SSI în eventualitatea unor noi întârzieri, am conchis că NASA riscă să nu poată profita pe deplin de investiţia de mai multe miliarde de dolari făcută în staţia spaţială, mai arată raportul.

Boeing a anunţat că intenţionează să efectueze teste de zbor în acest an.

”Boeing lucrează cu NASA pentru a asigura că nava CST-100 Starliner va zbura atunci când o va putea face în condiţii de siguranţă”, a afirmat un purtător de cuvânt al Boeing, Jerry Drelling.

Oficiali ai SpaceX şi ai NASA nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.

În 2014, SpaceX şi Boeing au primit contracte de 2,6 miliarde de dolari şi de 4,2 miliarde de dolari pentru a construi sisteme de transport pentru echipaje, în cadrul programului comercial de transport al echipajelor, o campanie a NASA care constă în utilizarea sectorului privat pentru misiunile pe SSI.

NASA afirmă în raport că lucrează îndeaproape cu partenerii comerciali pentru a rezolva problemele şi că dezvoltă programe de rezervă în cazul unor noi întârzieri.

Înainte ca SpaceX şi Boeing să lanseze astronauţi în spaţiu trebuie să demonstreze că sistemele lor sunt sigure pentru transportul oamenilor în spaţiu, potrivit NASA.

Începând din 2011, NASA a cumpărat locuri pe nava spaţială rusească Soyuz, cu luni de zile în avans, pentru a trimite astronauţi americani pe SSI, de la portul spaţial din Kazahstan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.