Cea de-a XXII-a ediţie a Bucharest International Film Festival – BIFF, care va avea loc între 18 şi 27 septembrie, aduce în faţa publicului opt filme în Competiţia Internaţională. Şapte dintre ele vor putea fi văzute pentru prima dată în România la BIFF 2026, singura excepţie fiind producţia româno-moldovenească „Cercul”, de Valeriu Andriuţă.
Filmele selectate anul acesta au trecut prin unele dintre cele mai importante festivaluri internaţionale şi ajung în septembrie în faţa publicului din Bucureşti.
Filmele din competiţia din acest an vin din Europa şi Asia şi spun poveşti foarte diferite: despre adolescenţi care încearcă să-şi găsească locul, despre familie şi relaţiile dintre oameni, despre libertate, marginalizare, frică şi violenţă, dar şi despre nevoia de a fi acceptat şi de a-l înţelege pe celălalt. Regizori şi regizoare, cineaşti aflaţi la debut şi autori deja premiaţi în festivaluri internaţionale alcătuiesc o competiţie care vorbeşte, direct şi din perspective foarte diferite, despre lumea în care trăim.
Competiţia Internaţională BIFF 2026 reuneşte „Everytime”, de Sandra Wollner, 17, de Kosara Mitić, „No Rest for the Wicked”, de Kasper Kalle, „The Blow/ La Frappe”, de Julien Gaspar-Oliveri, „Cercul”, de Valeriu Andriuţă, „We Are Aliens”, de Kohei Kadowaki, „Roya”, de Mahnaz Mohammadi, şi „Heysel 85”, de Teodora Ana Mihai.
„Everytime”, de Sandra Wollner, vine la BIFF după ce a câştigat Premiul Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2026 şi Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun lungmetraj.
„17”, debutul regizoarei Kosara Mitić, a avut premiera mondială în secţiunea Perspectives a Berlinalei 2026 şi a fost ulterior recompensat la Jerusalem Film Festival, Sarajevo Film Festival şi Herceg Novi – Montenegro Film Festival.
No Rest for the Wicked, de Kasper Kalle, a fost premiat la Fantasia International Film Festival 2026, unde regizorul a primit Cheval Noir pentru Best Director, iar Pilou Asbæk, Outstanding Performance Award.
„The Blow/ La Frappe”, debutul în lungmetraj al lui Julien Gaspar-Oliveri, a fost prezentat la Cannes 2026, în Semaine de la Critique - Special Screening, şi a fost ulterior recompensat la Festival du Film Francophone d’Angoulême, unde Julien Gaspar-Oliveri a primit Valois de la mise en scène, iar Diego Murgia, Valois de l'acteur.
„We Are Aliens”, de Kohei Kadowaki, a avut premiera mondială la Cannes 2026, în Quinzaine des Cinéastes/ Directors’ Fortnight, continuându-şi traseul internaţional în competiţia oficială de lungmetraj a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy.
„Roya”, de Mahnaz Mohammadi, a avut premiera mondială la Berlinale 2026, în secţiunea Panorama.
„Heysel 85”, de Teodora Ana Mihai, a avut premiera mondială la Berlin, în Berlinale Special Gala, iar regizoarea a primit ulterior premiul pentru Cea mai bună regie la BAFICI 2026.

Reprezentând România şi Republica Moldova, „Cercul”, de Valeriu Andriuţă, a fost prezentat la TIFF 2026 – Zilele Filmului Românesc, unde a primit Menţiunea Specială a Juriului.
Ediţia din acest an este organizată de Fundaţia CHARTA şi Asociaţia Internaţională pentru Cultură, Economie şi Afaceri „Grigore Vasiliu Birlic”, continuând astfel istoria de peste două decenii a Bucharest International Film Festival.
„Pentru noi, cel mai important a fost ca BIFF să continue şi în 2026 şi să-şi păstreze identitatea construită în peste două decenii. Competiţia Internaţională este în centrul festivalului, iar selecţia din acest an arată exact de ce: opt filme puternice, cu parcursuri importante în festivaluri internaţionale, dintre care şapte vor fi prezentate pentru prima dată în România. Ne dorim ca BIFF să rămână un loc în care publicul din Bucureşti poate descoperi filme pe care altfel nu ar avea ocazia să le vadă pe marele ecran şi, mai ales, un festival care aduce în oraş cinematografia contemporană în toată diversitatea ei”, a declarat Alexandru Şerban, Asociaţia Internaţională pentru Cultură, Economie şi Afaceri „Grigore Vasiliu Birlic”, coorganizator BIFF 2026.
Cea de-a XXII-a ediţie a Bucharest International Film Festival – BIFF se desfăşoară la Apollo111, Cinema Muzeul Ţăranului Român şi DeGalben - hub cultural al Sectorului 1.
În cadrul ediţiei din acest an, Primăria Sectorului 1 sprijină BIFF prin punerea la dispoziţie a spaţiului DeGalben, care găzduieşte o parte din programul festivalului.
Festivalul se deschide în 18 septembrie, la Apollo111, cu „Ultimul refugiu/ Redoubt” (Värn), în regia cineastului suedez John Skoog.
Programul complet al festivalului va fi disponibil pe canalele oficiale BIFF, iar biletele vor putea fi achiziţionate prin Eventbook.




























