Antrenorul francez Zinedine Zidane a revenit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid după 284 de zile, urmând a fi prezentat, luni seară, a anunţat gruparea madrilenă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zidane a semnat un contract până în 30 iunie 2022. El îl înlocuieşte pe argentinianul Stantiago Solari, sub conducerea căruia au fost ratate toate trofeele în acest sezon, cu excepţia Cupei Mondiale a cluburilor.

Francezul este al treilea antrenor al Realului în acest sezon, după Julen Lopetegui, demis la 29 octombrie 2018, şi Solari. O situaţie similară a mai fost întâlnită la Real în sezonul 2004/2005, când echipa a fost antrenată de Camacho, García Remón şi Vanderlei Luxemburgo.

Zinedine Zidane şi-a anunţat plecarea de la campioana Europei, Real Madrid, la 31 mai 2018.

În vârstă de 45 de ani, tehnicianul francez a preluat Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor, campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

Zidane a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, evoluând la echipele Cannes, Bordeaux, Juventus şi Real Madrid. Cu naţionala Franţei, pentru care a jucat de 108 ori, Zidane a câştigat Cupa Mondială în 1998 şi Campionatul European în 2000. 

Retras din cariera de fotbalist în 2006, el a preluat echipa a doua a clubului Real Madrid, în iunie 2014, înainte de a ajunge pe banca tehnică a formaţiei pe care a transformată într-o campioană absolută a Europei şi a lumii.

Eliminată din Liga Campionilor şi Cupa Spaniei, Real Madrid ocupă locul 3 în La Liga, cu 51 de puncte, în 27 de etape. Lider este FC Barcelona, cu 63 de puncte, urmată de Atletico Madrid, cu 56 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.