Selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, tehnicianul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, şi italianul Claudio Ranieri de la Leicester sunt cei trei finalişti anunţaţi de FIFA pentru titlul de antrenorul anului 2016.
Fernando Santos a condus Portugalia la câştigarea titlului european, Zidane a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid, iar Ranieri campionatul Angliei cu Leicester.
La fotbal feminin, nominalizatele sunt: Jill Ellis (antrenoarea echipei SUA), Silvia Neid (fost selecţioner al Germaniei) şi Pia Sundhage (echipa Suediei).
Trofeul va fi decernat la 9 ianuarie, în cadrul unei gale la Zurich.


























