Seria "Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks" continuă cu partea a doua din 1 septembrie, pe History Channel

Seria "Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks" continuă cu partea a doua din 1 septembrie, pe History Channel

History Channel va difuza a doua parte a seriei „Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks” (ultimele 10 episoade), în premieră în România, în fiecare marţi, din 1 septembrie, de la ora 21.00. Prima jumătate a documentarului, în 20 de părţi, a fost difuzată din 26 mai şi a introdus telespectatorii în istoria acestui conflict care a zguduit lumea.

„Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks” este prezentat şi narat de actorul dublu câştigător al Premiului Oscar şi producător multiplu câştigător al Premiului Emmy.

Documentarul reexaminează confruntarea globală prin intermediul unor materiale de arhivă recent descoperite, al unor secvenţe foto-video restaurate şi al analizelor unor istorici de renume.

History Channel a colaborat cu Muzeul Naţional al celui de-Al Doilea Război Mondial din New Orleans (Louisiana), integrând în documentar contribuţiile istoricilor muzeului şi ale experţilor din domeniu.

Ce includ episdoadele din partea a doua din seria-eveniment „Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks”:
• Episodul 11 este axat pe Italia şi pe vara anului 1943, când Churchill îl convinge pe Roosevelt să invadeze Sicilia. Aliaţii speră să pătrundă rapid în Reich-ul nazist prin Italia, dar ajung să suporte un marş de uzură de luni întregi, cu rezultate devastatoare.
• În episodul 12, forţele aeriene britanice şi americane se angajează într-o luptă feroce şi costisitoare cu formidabila Luftwaffe germană pentru a controla cerul Europei ocupate. La altitudini de 7.600 m, cu temperaturi sub -4°C, aviatorii suferă pierderi grele de ambele părţi, la fel şi civilii de la sol.
• În episodul 13, Aliaţii lansează Operaţiunea Overlord pentru o invazie peste Canalul Mânecii (în Normandia, în primăvara lui 1944), eliberarea Franţei ocupate şi deschiderea unui al doilea front în Europa de Vest.
• În episodul 14, la 2 ani după atacul de la Pearl Harbor, preşedintele Roosevelt şi strategii săi sunt hotărâţi să lanseze o campanie susţinută de bombardamente împotriva Japoniei. Americanii au nevoie de o bază în apropierea ţării insulare: China e perfectă, iar cele două părţi se ciocnesc de-a lungul frontierei dintre Birmania şi India.
• Episodul 15. Pe măsură ce balanţa războiului se întoarce împotriva puterilor Axei, liderii Germaniei şi Japoniei adoptă strategii opuse pe fronturile interne. Adolf Hitler şi ministrul propagandei, Joseph Goebbels, fac tot posibilul pentru a ascunde poporului german realitatea războiului. În Japonia, prim-ministrul Hideki Tojo ordonă populaţiei să participe la efortul de război prin austeritate.
• Episodul 16. În vara lui 1944, populaţiile a două oraşe ocupate se revoltă împotriva dominaţiei naziste. Locuitorii Parisului ies în stradă şi luptă pentru destinul Franţei. Pe Frontul de Est, Armata Teritorială Poloneză încearcă să alunge germanii din Varşovia.  În plus, prizonierii evrei ai Holocaustului luptă în fiecare zi pentru viaţa, libertatea şi demnitatea lor.
• Episodul 17. În 1944-1945, pe măsură ce victoria Aliaţilor în Europa devine aproape sigură, luptele din Pacific se intensifică. Statele Unite şi Japonia suferă pierderi masive în Filipine şi pe Insula Iwo Jima. Roosevelt înţelege că în confruntarea între o naţiune care cere capitulare necondiţionată şi una care refuză să se predea, ce e mai rău abia urmează.
• Episodul 18 este axat pe ultimele zile ale Reich-ului. În iarna lui 1944, Reich-ul e strâns între două fronturi: armatele americane şi britanice avansează din Vest, iar forţele sovietice din Est. Hitler răspunde printr-o ofensivă îndrăzneaţă menită să taie în două Aliaţii şi să-şi inverseze soarta, în locul victoriei sale surpriză din 1940: Pădurea Ardeni.
• În episodul 19, ne apropiem de finalul conflictului mondial. La începutul lui 1945, Statele Unite ajung la concluzia că Japonia nu se va preda niciodată şi forţele americane atacă Insula Okinawa. Noul preşedinte, Harry Truman, e hotărât să obţină o victorie necondiţionată şi, când primeşte vestea unui test reuşit în deşertul din New Mexico, i se deschide o nouă opţiune: cea mai teribilă armă creată vreodată de omenire.
• Episodul 20. După capitularea Japoniei, în august 1945, războiul se încheie. Milioane de soldaţi din întreaga lume se întorc acasă, triumfători după victoria asupra Germaniei şi Japoniei. Însă Europa şi mari regiuni din Asia sunt devastate de război, cu oraşe distruse, milioane de morţi şi o criză tot mai mare a refugiaţilor. SUA (în mare parte neatinse de război) şi Uniunea Sovietică (aflată în ascensiune prin cucerirea Europei de Est) decid iniţial împreună soarta Germaniei, dar devin rapid adversari ideologici.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor