Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) a fost învinsă, joi, de echipa americană formată din fraţii Bob şi Mike Bryan, pe tabloul de Invitational Doubles de la Wimbledon.
Fraţii Bryan s-au impus cu scorul de 6-3, 6-3, în 55 de minute.
La dublu juniori, Matei Todoran şi letonul Rihards Neimanis au fost învinşi în sferturi de echipa favorită 1, Luis Guto Miguel/Ziga Sesko (Brazilia/Slovenia), scor 6-3, 7-6(3), într-o oră şi un minut.
La junioare 14 şi U14, Eva Maria Bulai a jucat două meciuri: a învins-o pe Beata Maresova (Cehia) cu 6-2, 7-5 şi a fost învinsă de Eduarda Gomes (Brazilia) cu 1-6, 6-1, 10-4.




























