Campioana Volei Alba Blaj a pierdut două partide amicale şi a câştigat una, la turneul din Ungaria, în pregătirea noului sezon. Duminică, Volei Alba Blaj a învins campioana Ungariei, Vasas Budapesta, gazda turneului.
Rezultatele obţinute de campioana României sunt: 2-3 cu Dresdner SC, 2-3 cu AO Thiras Santorini şi 3-2 cu Vasas Budapesta.
Volei Alba Blaj pregăteşte debutul în noul sezon, în 11 octombrie, când va disputa SuperCupa României, cu CSO Voluntari, pe teren propriu.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
De asemenea, în Liga Campionilor va evolua în grupa A, cu campioana Turciei, VakifBank Istanbul (de 6 ori câştigătoare a Ligii Campionilor), vicecampioana Europei, Savino Del Bene Scandicci (Italia) şi o echipă venită din preliminarii, respectiv învingătoarea din dubla Volero Le Cannet (Franţa) - Janta Volej Kisela Voda (Macedonia)/Žok Gacko RD Swisslion (Bosnia şi Herţegovina).
Meciurile din grupele Ligii Campionilor vor avea loc în perioada 25 noiembrie 2025 - 4 februarie 2026.
Finalistă a Ligii Campionilor în 2018, Volei Alba Blaj, de opt ori campioană a României, va evolua pentru a şaptea oară în faza grupelor Ligii Campionilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.