Bogdan Argeş Vinitlă a susţinut, sâmbătă, prima lui conferinţă de presă ca antrenor al formaţiei FCSB, dar nu a vrut să răspundă la întrebarea dacă este împăcat cu ideea că patronul Gigi Becali îi va face echipa la fiecare meci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă este împăcat cu ideea că finanţatorul va stabili echipa la fiecare meci, Vintilă a răspuns: "Altă întrebare! Orice v-aş spune nu le-aţi lua în seamă. Asta e viaţa."

Întrebat de ce se teme cel mai mult la FCSB, antrenorul a spus: "Poate o să vă surprindă răspunsul meu, poate câţiva vor face mişto de mine, e problema lor, cât am credinţă în Dumnezeu, nu mi-e frică de nimic."

Întrebat dacă ar merge pe Muntele Athos dacă îl va invita Becali, el a răspuns: "Cu drag, pe Muntele Athos da, cu drag. Nu am mai fost. Voiam să merg, dar a apărut acest serviciu. Văd că se cam râde de tine cu privire la chestia asta cu religia. Nu-i nicio problemă, le ducem mai departe şi cu bune şi cu rele."

Atrăgându-i-se atenţia că unii tehnicieni nu ar fi acceptat postul de antrenor la FCSB, Vintilă a răspus: "Să fie sănătoşi, s-au gândit la ei, probabil. Nu ştiu, eu nu mă gândesc la mine, mă gândesc la ceilalţi."

"Să nu credeţi că am ceva cu presa, vă înţeg, vă faceţi datoria, vă faceţi meseria, asta e. Pot să mă supăr eu pe voi vreodată? Nu vă supăraţi că v-am răspuns aşa! Eu nu mă supăr", a continuat antrenorul.

La începutul conferinţei de presă, Vintilă a vorbit despre meciul cu Gaz Metan Mediaş, "un joc dificil, dar nu foarte greu", cu "o echipă care este bună pe teren propriu, dar are şi momente mai puţin bune", în opinia lui.

"Totul e nou pentru mine, e o provocare, s-ar putea să mai spun anumite lucruri greşite, dar e un volum foarte mare de muncă, sunt foarte multe lucruri de pus la punct. Îmi doresc ca pentru jocul de mâine să avem inspiraţie în tot ceea ce facem. Ne aşteaptă un joc dificil, dar nu foarte greu, cu o echipă antrenată de un antrenor foarte bun din punctul meu de vedere, din aceeaşi generaţie cu mine şi este o echipă care este bună pe teren propriu, dar are şi momente mai puţin bune", a spus el.

Vintilă s-a arătat foarte mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie, dar îşi mai doreşte jucători.

"Până acum, viaţa aici a fost foarte intensă, sunt multe lucruri de pus la punct, am găsit un grup de jucători buni care îşi doresc foarte mult să reuşească în tot ceea ce fac. Este un grup bun şi sunt încrezător în tot ceea ce vom face de acum încolo. Am încredere deplină în toţi jucătorii pe care îi am la dispoziţie. Trebuie să gestionez foarte bine lotul, pentru că mergem pe două fronturi şi trebuie avut grijă de randamentul fiecăruia şi de starea de oboseală, de starea fizică a fiecăruia. Cu siguranţă vor fi anumite modificări, dar chiar nu contează modificările la ce lot am la dispoziţie, pentru că sunt jucători foarte buni. Este adevărat că am luat echipa din mers şi sunt de o zi aici, dar pun pasiune şi consider că şi jucătorii se vor ridica la nivelul renumelui echipei. Suntem la început de campionat, normal că trebuie să avem anumite priorităţi, dar este abia începutul campionatului. Normal că nu este un loc (n.r. - în clasament) de care să fim mulţumiţi, dar nu este nici o problemă de viaţă şi de moarte. Mergem mai departe, muncim şi trebuie să urcăm înapoi pe locurile fruntaşe. Ne-am gândim la achiziţii, sunt chestii de strategie, avem un lot numeros, nu putem să spunem cine rămâne, cine pleacă, transferurile se fac atunci când se semnează. Până atunci sunt speculaţii, vorbe. Ne mai dorim jucători. Pintilii şi Tănase vor rămâne căpitani. Sunt jucători cu personalitate, pot capacita echipa, sunt jucători determinanţi pentru mine", a precizat el. 

Antrenorul spune că prin muncă, seriozitate şi disciplină FCSB va putea face faţă echipelor CFR Cluj, CSU Craiova şi FC Viitorul, conduse de antrenori cu mare experienţă. El a afirmat că nu ţine cu dinţii de postul său şi că nu va fi nicio problemă dacă va fi demis repede.

"Prin muncă (n.r. - va face faţă la meciurile cu CFR, CSU Craiova, FC Viitorul). Seriozitate, muncă, disciplină şi cu siguranţă va veni şi restul. Nu mă gândesc la mine şi nu m-am gândit niciodată la mine ca antrenor. Nu m-am pus pe mine în faţă, ce mi-e bine mie. Echipa e prima, dacă îi e bine echipei, mi-e bine şi mie. Eu tot timpul pun pe primul loc echipa, nu pe mine. Eu dacă nu am rezultate, mă dă afară, chiar nu contează, eu sunt un simplu om care vreau să muncesc, să fac ce-mi place, unde îmi place. Antrenorul ştie când semnează, dar nu ştie când pleacă, atât. E o vorbă veche. Dacă stau două zile, dacă până mâine stau şi mă dă afară, asta e! Dacă ai credinţă în Dumnezeu nu ţii cu dinţii de nimic, de absolut nimic, pentru că toate sunt lucruri care azi vin, mâine pleacă", a mai spus Vintilă.

Bogdan Argeş Vintilă va debuta ca antrenor la FCSB, luni, în deplasare, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, programat de la ora 21.00, în etapa a VII-a a Ligii I. În acest moment, FCSB este pe locul 12 în clasament, cu patru puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.