Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, miercuri, că antrenorul Leo Grozavu a demisionat după ce l-a lovit pe jucătorul Cătălin Golofca, precizând că nu a fost de acord deocamdată cu plecarea tehnicianului. Grozavu a primit un timp de gândire şi nu va sta pe bancă la meciul cu Poli Timişoara (de vineri), din prima etapă a play-out-ului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Trebuie să mă gândesc foarte bine. Dacă el vrea să plece de la mine şi echipa simte că ăsta e cel mai bun lucru, atunci va pleca. Deocamdată el şi-a dat demisia, dar eu nu sunt de acord să plece de la Botoşani. El e convins că vrea să plece, mi-a spus lucrul acesta. I-am transmis că mă mai gândesc şi vorbesc cu el când ajung în România. E clar că Leo pleacă şi nu va fi vineri pe bancă, dar vom vedea săptămâna viitoare. Deocamdată avem un antrenor secund care conduce echipa. I-am spus lui Leo să-şi ia 2-3 zile de vacanţă şi apoi discutăm. Cu Leo Grozavu antrenor i-am adus pe Ngadeu şi Cabrera, iar apoi i-am vândut mai departe. Dacă fotbaliştii îl mai vor, atunci Leo va rămâne la echipă. Aşteptăm şi reacţia publicului la meciul de vineri. Nu încurajez violenţa şi gesturile astea primitive, dar vreau să construiesc la Botoşani. Poate fi interpretat că FC Botoşani este un club care tolerează astfel de gesturi. Nu cred că Grozavu nu a învăţat enorm de mult din acest episod. Fecare om poate greşii şi fiecare are dreptul la a doua şansă. Eu am nevoie de Grozavu ca antrenor, echipa joacă bine cu el. E clar că gestul lui ne aduce un prejudiciu de imagine, dar trebuie să luăm măsuri ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple la Botoşani", a spus Iftime, la Digi Sport.

Referitor la faptul că jucătorul lovit nu mai doreşte să lucreze cu Grozavu, Iftime a afirmat: "Nu cred că Golofca este atât de radical. Golofca dacă este un copil deştept va juca şi cu Leo Grozavu şi fără. Am nevoie de stabilitate la club şi de o filozofie pe termen lung. A fost un incident extrem de neplăcut, greu de judecat. Ne delitimăm de gestul reprobabil făcut de Grozavu, dar el este un antrenor foarte bun."

Antrenorul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu, l-a lovit pe jucătorul Cătălin Golofca după ce l-a schimbat, în minutul 83 al meciului de la Giurgiu, cu Astra, din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii I. Golofca, aşezat pe banca de rezerve, a fost lovit în bărbie de tehnicianul oaspeţilor.

Golofca nu a fost titular, el a intrat în minutul 32, după accidentarea lui Roman. În minutul 83, Cătălin Golofca a părăsit terenul, înlocuit de Herghelegiu.

"M-a supărat că ştia foarte clar ce are de făcut, nu voiam de la el să facă cine ştie ce minune, trebuia să facă mai mult efort, să intre mai mult în joc. Din păcate, după o perioadă lungă de absenţă pe care a avut-o din cauza unei prostii făcute şi astăzi s-a implicat puţin la joc, a făcut şi fault la primul gol, acolo, într-o zonă în care ştia că nu are ce căuta el. L-am schimbat pentru că nu aducea ca parte fizică nimic pe teren", a explicat Grozavu schimbarea jucătorului.

Echipa Astra Giurgiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia FC Botoşani, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.