Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (1-0), selecţionata Macedoniei de Nord, în prima etapă a grupei J din preliminariile europene ale Cupei Mondiale din 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Naţionala tricoloră a condus cu 2-0 şi a fost egalată apoi cu goluri înscrise într-un interval de două minute, dar Ianis Hagi a reuşit să aducă victoria înscriind spre final.

Au marcat Florin Tănase ’28, Valentin Mihăilă ’50 şi Ianis Hagi ’86 pentru tricolori, respectiv Ademi ’82 şi Trajkovski ’83 pentru oaspeţi.

Pentru Tănase, Mihăilă şi Hagi, sunt primele goluri la naţionala mare.

În minutul 90+3, Ademi a trimis încă o dată mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

1-0: Florin Tănase a înscris în minutul 28, cu un şut din careu, după o pasă de la Chiricheş.

2-0: Mihăilă a marcat la debutul în prima reprezentativă. El a trimis mingea în poartă cu un şut din afara careului, după o incursiune în jumătatea de teren a adversarilor.

2-1: Ademi a marcat cu capul, după o centrare a lui Alioski.

2-2:Trajkovski a egalat de la aproximativ 11 metri, după greşeli în apărarea tricolorilor.

3-2: Ianis Hagi a readus România în avantaj pe tabela de marcaj, după o pasă de la Marin.

În minutul 14, în locul lui Florinel Coman, care a acuzat probleme musculare, a intrat Mihăilă.

Selecţionerul Mirel Rădoi, testat pozitiv cu coronavirus la 16 martie, s-a aflat pe banca tricolorilor, el făcând miercuri şi joi două teste cu rezultate negative.

România: 1. Niţă – 4. Popescu, 15. Burcă, 6. Chiricheş., 11. Bancu – 18. Marin, 7. Stanciu (17. Bicfalvi ’76) – 20. Man (10. Maxim ’75), 19. Tănase (14. Hagi ’76), 23. Coman (21. Mihăilă ‘14) – 13. Keşeru (9. Puşcaş ’63). Selecţioner: Mirel Rădoi

Macedonia de Nord: 1. Dimitrievski – 2. Bejtulai, 6. Musliu, 4. Ristevski (14. Ibraimi ’88) – 13. Ristovski, 16. Nikolov (5. Ademi ’54), 17. Bardi, 8. Alioski – 21. Elmas – 10. Pandev (9. Trajkovski ’78), 23. Nestorovski (18. Stojanovski ’54). Selecţioner: Igor Angelovski.

Cartonaşe galbene: Mihăilă ’41, Bancu ’59, Maxim ‘90+2 / Nikolov ’36, Pandev ‘45+1, Alioski ’72, Stojanovski ’89

Partida a fost arbitrată de o brigadă portugheză, avându-l la centru pe Fabio Jose Costa Verissimo, ajutat de Luis Campos şi Bruno Rodrigues, iar al patrulea oficial a fost Antonio Emanuel Carvalho Nobre.

UPDATE - Rezultatele celorlalte meciuri disputate, joi, în grupa J:

Germania – Islanda 3-0

Au marcat: Goretzka ‘3, Havertz ‘7, Gundogan ‘56

Germania Neuer - Klostermann, Rudiger, Ginter, Emre Can – Goretzka (Neuhaus ’71), Kimmich, Gundogan - Sané, Gnabry (Younes ’86), Havertz (Musiala ’79). Selecţioner: Joachim Low

Islanda: Halldorsson - Sampsted, Ingason, Arnason, H. Magnusson - A. Gunnarsson - Bjarnason, Sigurjonsson (Gudmundsson ’40), Palsson (Skulason ’89), Trautason (Sigurdsson ’71) – Bodvarsson (Sighthorsson ’89). Selecţioner: Arnar Vidarsson.

Liechtenstein – Armenia 0-1

A marcat: Frommelt ’83 (autogol)

Liechtenstein: Buchel – Malin (Gruenenfelder ’46), Sele, Kaufmann, Hofer – Yildiz (Braendle ’65), Meier (Frommelt ’65), Hasler, Goppel – N. Frick (Beck ’76), Y. Frick. Selecţioner: Martin Stocklasa.

Armenia: Iurcenko – Hambartsumyan, Calisir, Haroyan, Hovhannisyan – Barseghyan, Udo, Grigoryan (Karapetian ’46), Bayramyan (Babayan ’75) – Adamyan, Briasco (Miranyan ’64). Selecţioner: Joaquin De Jesus Camino Caparros.

UPDATE - 

Clasamentul grupei: Germania – 3 puncte, 2. România – 3 puncte, 3. Armenia – 3 puncte, 4. Macedonia de Nord – niciun punct, 5. Liechtenstein – niciun punct, 6. Islanda – niciun punct. Diferenţa este făcută de golaveraj.

România va mai disputa două partide în luna martie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022, acestea fiind transmise live de PRO TV şi Radio România Actualităţi:

28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Naţională)

31 martie: Armenia – România, ora 19:00

La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.