Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că Larisa Iordache a fost retrasă din concursul individual-compus de la Campionatele Europene de la Basel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cazul în care medicii vor considera că sănătatea nu îi este pusă în pericol, Larisa Iordache va fi prezentă în finalele pe aparate de duminică. Se va stabili dacă va concura atât la bârnă (unde este calificată cu primul punctaj, 13.466), cât şi la sol.

UPDATE –

CS Dinamo a anunţat de asemenea, pe Facebook, că Larisa Iordache nu va putea concura astăzi la individual-compus, precizând că sportiva încă nu părăsise dimineaţa spitalul în care a fost internată după criza renală din ziua concursului de calificare de miercuri. “După aproape 36 de ore de tratament cu antibiotic durerile încă nu au dispărut în totalitate. Până şi doctorii elveţieni au fost uluiţi cum de a putut concura la un nivel atât de înalt în starea ei fizică!”, menţionează CS Dinamo.

Larisa Iordache a acuzat o stare subfebrilă la calificările de miercuri de la Basel, ea dezvăluind acest lucru în social media, după concurs. Joi, FR Gimnastică a anunţat că după primele investigaţii făcute s-a descoperit o infecţie la nivelul rinichilor sportivei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.