UPDATE - PSG este supercampioana Europei al doilea sezon consecutiv. Echipa franceză a învins Aston Villa cu 2-1 - VIDEO

UPDATE - PSG este supercampioana Europei al doilea sezon consecutiv. Echipa franceză a învins Aston Villa cu 2-1 - VIDEO

Echipa Paris Saint-Germain a câştigat, miercuri seară, la Salzburg, pentru al doilea sezon consecutiv Supercupa Europei. Formaţia franceză a învins cu scorul de 2-1 echipa Aston Villa. PSG este deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, iar Aston Villa este câştigătoarea Ligii Europa.

La Salzburg, pe Red Bull Arena, campioana Europei, Paris SG, a deschis scorul în minutul 20, prin Kvaratskhelia, cu assist Doue. Puştiul de 17 ani, Brian Madjo, a ratat o ocazie mare în minutul 42, când nu a reuşit să înscrie cu capul din centrarea lui Buendia, însă tânărul atacant englez a înscris în minutul 45, servit excelent de McGinn şi a devenit cel mai tânăr marcator într-o finală de Liga Campionilor. Intrat la pauză, Ousmane Dembele a oferit pasa din care Doue a înscris, în minutul 61. Golul a fost iniţial anulat pentru ofsaid, dar după verificarea VAR s-a dovedit că francezul a fost ţinut în joc de Matty Cash. Chiar dacă a ratat în minutul 72, Aston Villa nu a mai putut egala pentru a trimite meciul la lovituri de departajare şi PSG s-a impus cu 2-1, cucerind a doua Supercupă a Europei din istorie, după cea din 2025.

PSG: Safonov – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes (Lucas Hernandez 75) – Zaire-Emery, Vitinha, Joao Neves (Fabian Ruiz 75) – Doue (Mayulu 87), Akliouche (O. Dembele 46), Kvaratskhelia (Beraldo 88). ANTRENOR: Luis Enrique.

ASTON VILLA: Bizot – Cash, Lindelof, Pau Torres (Mings 79), Maatsen – B. Kamara (L. Bogarde 72), Joao Gomes (Barkley 79) – McGinn (Alysson 73), Buendia, Hemmings – Madjo (T. Abraham 72). ANTRENOR: Unai Emery

Cartonaşe galbene: - / Pau Torres 51, Joao Gomes 64, McGinn 72

Arbitru: Omar Abdulkadir Artan (Somalia)

...............................................................

UPDATE - 

PSG conduce din nou pe tabelă: 2-1. A înscris Doue, în minutul 61.

UPDATE - 

A început repriza a doua.

UPDATE - 

La pauză, scorul este 1-1.

UPDATE - 

Aston Villa a egalat chiar înainte de pauză, în minutul 45, prin Madjo.

UPDATE - 

Omar Artan este, oficial, primul arbitru din afara Europei care arbitrează Supercupa Europei.

UPDATE - 

PSG a deschis scorul. A înscris Kvaratskhelia, în minutul 20.

Pe de altă parte, UEFA a prezentat imagini cu eclipsa văzută de la stadionul pe care se dispută Supercupa.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Echipele de start:

PSG: Safonov – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Mendes – Neves, Vitinha, Zaïre-Emery – Akliouche, Doué, Kvaratskhelia. Antrenor: Luis Enrique

Aston Villa: Bizot – Cash, Lindelöf, Torres, Maatsen – McGinn, Gomes, Kamara, Hemmings – Buendia, Madjo. Antrenor: Unai Emery

Meciul este arbitrat de somalezul Omar Artan, în vârstă de 34 de ani. În ciuda vârstei sale tinere, Artan s-a impus ca unul dintre cei mai buni arbitri din lume şi se află pe lista internaţională FIFA din 2018. Printre cele mai notabile meciuri pe care le-a arbitrat se numără manşa secundă a finalei Ligii Campionilor CAF 2025/26. Ca recunoaştere a performanţelor sale, a primit premiul CAF pentru Arbitrul Anului 2025.

Artan fusese inclus de FIFA pe lista oficialilor de meci pentru Cupa Mondială FIFA 2026, dar nu a putut participa, deoarece nu i s-a permis să intre în Statele Unite. Decizia de a-l numi pe Artan să arbitreze meciul Supercupei UEFA a fost luată în cadrul Memorandumului de Înţelegere ("MoU") semnat recent între UEFA şi CAF pentru a încuraja cooperarea în multe domenii, inclusiv arbitrajul.

El este ajutat la cele două linii de Abdoulrazack Ahmed, din Djibouti, şi de Stephen Eleazar Onyango Yiembe, din Kenya.

Rezervă este slovenul Rade Obrenovič, iar în camera VAR se află Marco Di Bello (Italia) şi Guillermo Cuadra Fernandez (Spania).

Dacă scorul va fi egal după timpul regulamentar de joc, meciul se va duce direct la lovituri de departajare. Nu se vor juca prelungiri.

PSG a câştigat Supercupa în 2025, învingând Tottenham la penaltiuri, deşi a pierdut în două manşe împotriva lui Juventus în prima sa apariţie în 1996.

Aston Villa a câştigat singura sa Supercupă anterioară în două manşe în 1982, învingând Barcelona.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră