Reprezentativa Angliei a învins, sâmbătă, la Miami, selecţionata Franţei, scor 6-4 (4-0), şi a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de fotbal. Meciul a fost unul spectaculos, demn de cele două mari naţiuni fotbalistice europene.
CRONICA MECIULUI
În prima repriză, naţionala Franţei , cu schimbări faţă de meciurile precedente, a fost ”groggy” în faţa jucătorilor lui Tuchel, care i-a lăsat pe bancă pe Bellingham şi Kane. Declan Rice a deschis scorul rapid, în minutul 3, iar apoi Konsa a mărit avantajul în minutul 18. În minutul 37, Rashford şi Saka s-au distrat cu apărarea franceză şi ultimul a marcat pentru 3-0. Tot Saka a dus scorul la 4-0, după ce a marcat în minutul 45+1.
Însă după pauză, situaţia s-a schimbat, iar Franţa a reuşit să marcheze de trei ori, prin Mbappe de două ori şi Barcola.
Mbappe a ajuns la 10 goluri la actuala ediţie a CM şi la 22 în istoria participărilor sale.
Tuchel l-a introdus în teren pe Bellingham, iar jocul englezilor s-a mai schimbat, iar în minutul 87, englezii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată de Saka.
Dembele a readus speranţele francezilor pentru două minute, după ce a marcat în minutul 90+6, dar Bellingham a stabilit scorul final, în minutul 90+6.
După un meci spectaculos, Anglia s-a impus, scor 6-4, şi a obţinut medaliile de bronz.
Componenţa echipelor:
Franţa: Maignan - Gusto (Kounde - 90+1), Konaté (Upamecano - 46), Lacroix, Theo Hernández (Digne - 46) - Zaïre-Emery, Rabiot - Olise, Cherki (Dembele - 46), Doué (Barcola - 46)- Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps
Anglia: Henderson - Quansah (James - 83), Konsa, Guehi (Chalobah - 90+3), Spence - Rice, Eze (Bellingham - 79) - Saka, Rogers, Rashford (Watkins - 46) - Toney (Anderson - 79). Selecţioner: Thomas Tuchel.
A fost ultimul meci al selecţionerului Didier Deschamps la naţionala Franţei.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE
Bellingham a dus scorul la 6-4.
UPDATE
Dembele a dus scorul la 5-4, după ce a marcat în minutul 90+6
UPDATE
Saka a reuşit un hattrick, după ce a marcat din penalti, în minutul 87.
UPDATE
Kylian Mbappe a marcat din nou, în minutul 66, şi a ajuns la 110 goluri la actuala ediţie a CM şi la 22 în total.
UPDATE
Bradley Barcola a marcat pentru Franţa, în minutul 54.
UPDATE
Mbappe a redus din diferenţă pentru francezi, după ce a marcat în minutul 48. El a ajuns la 9 goluri la actuala ediţie a CM.
UPDATE
Saka a reuşit dubla cu un gol în minutul 45+1
UPDATE
După o combinaţie Rashford - Saka, acesta din urmă a dus scorul la 3-0, în minutul 37.
UPDATE
Konsa a mărit avantajul pentru Anglia, în minutul 18.
UPDATE
Declan Rice a deschis scorul pentru Anglia, în minutul 3.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Meciul este arbitrat de venezueleanul Jesus Valenzuela.
Componenţa echipelor:
Franţa: Maignan - Gusto, Konaté, Lacroix, Theo Hernández - Zaïre-Emery, Rabiot - Olise, Cherki, Doué - Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps
Anglia: Henderson - Quansah, Konsa, Guehi, Spence - Rice, Eze - Saka, Rogers, Rashford - Toney. Selecţioner: Thomas Tuchel.
Franţa este la a patra sa participare în finala pentru medalia de bronz, după ce a câştigat medalia în 1958 împotriva Germaniei de Vest şi în 1986 împotriva Belgiei, în timp ce în 1982 a pierdut în faţa Poloniei.
Anglia joacă pentru medalia de bronz pentru a treia oară, după ce a pierdut anterior în faţa Italiei în 1990 şi a Belgiei în 2018.
Întâlniri anterioare la Cupa Mondială
Anglia şi Franţa s-au întâlnit de 32 de ori, dintre care de trei ori la Cupa Mondială. Anglia a câştigat un meci din faza grupelor în 1966 cu 2-0, graţie unei duble a lui Roger Hunt. A câştigat din nou în prima fază a grupelor din 1982, impunându-se cu 3-1 datorită celor două goluri marcate de Bryan Robson şi unuia marcat de Paul Mariner. Ultima lor întâlnire a avut loc în sferturile de finală ale turneului din 2022 din Qatar, când Franţa s-a impus cu 2-1, Aurelien Tchouameni şi Oliver Giroud marcând înainte şi după un penalty transformat de Kane, care a ratat apoi ţinta la o lovitură de la 11 metri ulterioară.




























