Victor Negrescu, prim-vicepreşedinte PSD: În multe campanii prezidenţiale noi ne-am axat foarte mult pe om, am uitat ce ne defineşte, de ce vrei să guvernezi, de ce vrei puterea. Aici trebuie să învăţăm să explicăm mai bine

Victor Negrescu, prim-vicepreşedinte PSD: În multe campanii prezidenţiale noi ne-am axat foarte mult pe om, am uitat ce ne defineşte, de ce vrei să guvernezi, de ce vrei puterea. Aici trebuie să învăţăm să explicăm mai bine

Prim-vicepreşedintele PSD Victor Negrescu consideră că partidul a greşit, în campaniile pentru alegerile prezidenţiale, prin faptul că s-a axat mai mult ”pe om”, nu pe doctrină. El crede că, dacă s-ar organiza alegeri anticipate, cu o ”campanie electorală bine gândită”, PSD ar obţine acelaşi scor electoral ca la ultimul scrutin parlamentar.

"Eu cred că scopul nostru este ca ideile şi valorile noastre social-democrate să fie transpuse în politici publice, inclusiv în deciziile adoptate de Guvern sau de preşedintele României. Cred că aici am greşit, în multe campanii prezidenţiale noi ne-am axat foarte mult pe om, or, am uitat, în logica aceasta, ce ne defineşte, de ce vrei să guvernezi, de ce vrei să conduci, de ce vrei puterea. Aici trebuie să învăţăm să explicăm mai bine şi, în contextul acesta, vom avea, probabil, şi un preşedinte cu valori social-democrate", a răspuns Negrescu, la Digi 24, întrebat când va mai da PSD preşedintele României.
Prim-vicepreşedintele PSD crede că, la eventuale alegeri anticipate, partidul va obţine "cât vor românii", subliniind că poate avea acelaşi scor electoral ca în 2024 dacă va avea o campanie electorală "bine gândită".
"Nu vreau să vin cu procentaje, dar eu cred că în continuare sunt foarte mulţi români care susţin PSD şi cred că într-o campanie electorală bine gândită putem să avem acelaşi scor ca cel pe care l-am avut la alegerile parlamentare precedente", a subliniat Negrescu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră