Adrian Ungur, locul 675 ATP, a declarat, duminică, după întâlnirea România – Polonia, că meciul cu polonezul Kamil Majchrzak a fost ultimul pentru el în Cupa Davis şi regret că nu l-a câştigat. El a precizat că se va retrage din activitate după turneul challenger de la Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“N-am reuşit să câştig acest meci, care a fost ultimul al meu în Cupa Davis, şi regret că nu s-a întâmplat tocmai din acest motiv. Am avut o grămadă de şanse să fac break-uri, mai ales în primul set, dar nu le-am fructificat”, a spus Ungur.

Întrebat de News.ro despe întreaga sa experienţă în Cupa Davis, el a răspuns: “A fost ceva senzaţional pentru mine să îmi reprezint ţara. Au trecut deja opt-nouă ani şi îmi amintesc că totdeauna abia aşteptam să vină meciurile de Cupa Davis. Îmi pare rău că s-a terminat, dar după o vârstă trebuie să ne dăm deoparte. Le mulţumesc colegilor, căpitanului Gabriel Trifu şi specr ca cei care vor veni din urmă să se ridice şi ei. Ultimul turneu din carieră va fi challengerul de la Sibiu, fizicul nu mă mai susţine şi chiar dacă am fi câştigat astăzi nu mi-aş fi schimbat decizia care e luată cu mult timp în urmă”.

Adrian Ungur, locul 675 ATP, a fost învins, duminică, scor 6-3, 6-2, de Kamil Majchrzak, locul 188 ATP, în ultimul meci al confruntării de Cupa Davis dintre România şi Polonia, astfel că întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 2-3. Polonezii au promovat în Grupa I a Zonei Euro-africane a Cupei Davis, iar România va continua şi în 2019 în Grupa a II-a.

În celelalte două meciuri de duminică, perechea Florin Mergea/Horia Tecău a învins cuplul Lukasz Kubot/ Marcin Matkowski, scor 7-5, 4-6, 6-3, şi Marius Copil (locul 81 ATP) a fost învins de Hubert Hurkacz (109 ATP), scor 6-3, 6-4.

Sâmbătă, Marius Copil l-a învins pe Kamil Majchrzak, locul 188 ATP,  scor 6-2, 6-4, iar Adrian Ungur, locul 675 ATP, a fost întrecut de Hubert Hurkacz, locul 109 ATP, scor 7-6 (3), 7-5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.