Un fan care seamănă cu Zlatan Ibrahimovici a intrat pe teren la meciul cu Leicester şi l-a abordat pe starul suedez - FOTO, VIDEO

Un fan care seamănă cu Zlatan Ibrahimovici a intrat pe teren la meciul cu Leicester şi l-a abordat pe starul suedez - FOTO, VIDEO
Zlatan Ibrahimovici şi fanul care a intrat pe teren (Foto: facebook.com)

Un fan care seamănă cu fotbalistul echipei Manchester United, Zlatan Ibrahimovici, a intrat pe teren, sâmbătă, în timpul meciului cu Leicester City, din Premier League, şi l-a abordat pe starul suedez, care a părut amuzat de acest moment.

"Sosia" lui Ibrahimovici a pătruns pe teren, s-a dus la fotbalist, i-a spus ceva, iar suedezul, amuzat, l-a împins cu braţul.

Fanul l-a luat pe după gât pe Zlatan Ibrahimovici şi a mers puţin alături de el, însă apoi imediat un steward a intervenit şi l-a scos de pe teren.

Incidentul a avut loc după un gol marcat de Manchester United.

Formaţia Manchester United a învins echipa Leicester City, scor 4-1, în etapa a şasea a campionatului Angliei.

Pentru United au marcat Smalling (22), Mata (37), Rashford (40) şi Pogba (42). Reuşita echipei Leicester a fost semnată de Gray (59).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră