Internaţionalul francez Thomas Heurtel a fost lăsat la Istanbul de FC Barcelona, după înfrângerea suferită împotriva formaţiei Anadolu Efes (86-79) în Euroliga, informează lefigero.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu mai rămâne puţină umanitate?", s-a întrebat sindicatul baschetbaliştilor din Spania, care a relatat incidentul.

"Un jucător abandonat într-un oraş străin, după miezul nopţii. Clubul său nu l-a lăsat să urce în avionul de întoarcere", a scris, marţi seară, pe Twitter, Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Baschet (ABP) din Spania, precizând că este "în contact cu jucătorul pentru a-l ajuta".

Potrivit presei catalane, conducătorul de joc Thomas Heurtel, 31 de ani, 75 de selecţii în naţionala Franţei, aflat la Barcelona din 2017, a fost împiedicat să urce, marţi seară, în avionul de întoarcere în Spania, ​​deoarece clubul catalan i-a reproşat faptul că şi-a negociat în secret plecarea la rivala Real Madrid.

Conform eurohoops.net, Heurtel nu urma să joace cu Anadolu Efes, el însoţindu-şi echipa pentru a discuta despre un transfer la Fenerbahce, la schimb cu un alt jucător francez, Leo Westermann. Baschetbalistul Barcelonei a fost abandonat după ce oficialii catalani au aflat că el de fapt negocia cu Real Madrid, care caută un înlocuitor pentru argentinianul Facundo Campazzo, plecat în NBA, la Denver Nuggets.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.