UEFA a decis o interdicţie pe viaţă pentru un oficial al Qarabag care a postat un mesaj de ură faţă de armeni în plin conflict în Nagorno Karabah

UEFA a decis o interdicţie pe viaţă pentru un oficial al Qarabag care a postat un mesaj de ură faţă de armeni în plin conflict în Nagorno Karabah

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis o interdicţie pe viaţă din orice activitate legată de fotbal pentru un oficial al Qarabag FK.

Nurlan Ibrahimov, ofiţer de presă al clubului azer, a fost suspendat provizoriu din data de 3 noiembrie şi acum are interdicţie pe viaţă.

UEFA a solicitat FIFA să extindă măsura interdicţie, astfel ca aceasta să fie valabilă în toată lumea.

De asemenea, clubul Qarabag a fost amendat cu 100.000 de euro

Acuzaţiile în cazul lui Ibrahimov şi al clubului azer erau: “incidente de natură nesportivă” şi “comportament rasist”.

Potrivit presei internaţionale, Nurlan Ibrahimov a postat un mesaj de ură faţă de armeni în plin conflict între cele două naţiuni în Nagorno Karabah.

La sfârşitul lunii octombrie, federaţia armeană a cerut excluderea clubului Qarabag din competiţiile europene, precizând că ofiţerul de presă al clubului a făcut un apel pentru “uciderea tuturor armenilor, tineri sau bătrâni, fără să se facă vreo diferenţă”. “El a justificat şi faptul că Turcia a comis genocidul armean în 1915 şi 1916. Ibrahimov a şters mesajul, dar sute de utilizatori au reuşit să îl vadă şi să îl salveze”, a notat forul din Armenia într-un comunicat.

Qarabag FK joacă în această seară cu Sivasspor, în grupele Ligii Europa. Partida se va disputa la Istanbul.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră