Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat, joi, că a decis amânarea Turneului Final Four al Ligii Campionilor la masculin pentru 28 şi 29 decembrie, tot la Koln, cu biletele cumpărate valabile. Turneul similar feminin este programat, deocamdată, în 5-6 septembrie, tot la Budapesta, însă datele pot suferi modificări, în funcţie de evoluţia/regresului pandemiei Covid-19. Trei echipe româneşti aşteaptă deciziile: Dinamo Bucureşti, la masculin, respectiv SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turneul Final Four la masculin era programat oficial în 30-31 mai, iar apoi a fost mutat pentru 22-23 august.

Joi, EHF, a anunţat că datele au suferit o nouă modificare, adică 28-29 decembrie 2020, tot la Koln şi cu biletele deja cumpărate valabile.

Decizia a fost luată după consultări cu cluburile implicate în competiţie, între care şi campioana României, Dinamo Bucureşti, care urmează să dispute barajul cu PSG pentru calificarea în sferturile de finală ale competiţiei (meciuri tur-retur, programate în prezent între 3-7 iunie).

EHF a mai precizat că la întâlnirea Comitetului Executiv din 24 aprilie va decide exact cum se va încheia sezonul 2019/2020 în Liga Campionilor şi, implicit, calificarea echipelor la Turneul Final Four.

De asemenea, forul european a amintit şi despre Turneul Final Four al Ligii Campionilor la feminin, programat în prezent pentru 5-6 septembrie 2020, respectiv pentru finalele Cupei EHF la masculin (29-30 august), menţionând că vor continua ”consultările” cu cluburile pentru o decizie finală.

Două echipe româneşti – SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti -, au programate meciuri în sfertuile Ligii Campionilor, programate în prezent între 17-21 iunie, pentru calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor de la Budapesta.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.