150 de bebeluşi pierduţi în 6 ani. Dr. Cîrstoveanu: Pentru mine, ca ţară, înseamnă o tragedie, adică eu perpetuez vremurile lui Ceauşescu, în care erau maternităţi unde mureau 5 copii pe zi

150 de bebeluşi pierduţi în 6 ani. Dr. Cîrstoveanu: Pentru mine, ca ţară, înseamnă o tragedie, adică eu perpetuez vremurile lui Ceauşescu, în care erau maternităţi unde mureau 5 copii pe zi

Medicul Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de ATI Nou-Născuţi de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Marie Curie” din Capitală, afirmă că sunt aproape 150 de copii care au murit în ultimii 6 ani, pentru că nu au avut loc la spitalul din Bucureşti. El a reluat într-un interviu pentru Cotidianul declaraţiile despre situaţia gravă din secţia pe care o conduce. Din cauza lipsei asistenţilor medicali, în acest moment, fiind nevoie de 10 oameni, a fost nevoit să reducă de la 27 la 22 numărul de locuri din secţie.

CITEȘTE ȘI Dr. Cîrstoveanu, despre cât de greu e să găseşti asistenţi cu experienţă: Lumea crede că e ca la piese/E nevoie de 10 asistenţi medicali la ATI nou-născuţi/8 bebeluşi aşteaptă să ajungă la ”Marie Curie”/Ce spune asistenta şefă cu 35 de ani de experienţă

În acest context, medicul a vorbit despre aplicaţia care arată în timp real câte paturi sunt disponibile şi câţi copii sunt în aşteptare pentru a ajunge la secţia ATI nou-născuţi de la Spitalul "Marie Curie", aplicaţie creată pentru a nu mai exista suspiciuni legate de locurile de la ATI.

"Am făcut-o pentru că nimeni nu credea că nu avem paturi. Părinţii unor copii ne-au dat în judecată, de ce nu am primit copilul. Noi nu putem să minţim vreodată că nu avem loc. Nu există aşa ceva, în inima noastră. Nu putem să facem vreodată aşa ceva. Pentru că unii nu ne credeau şi pentru că ne-au dat în judecată pentru că nu avem locuri, am făcut aplicaţia care se updatează la un minut. Aplicaţia ia datele din sistemul spitalului şi afişează câte locuri libere sunt în acest moment. Pe bune, cum spunem noi, realitatea. Şi în acelaşi timp se vede care este numărul cererilor din teritoriu. Am lăsat libertatea să o vadă oricine, de la Minister până la băiatul meu. Uneori mă întreabă şi el: Tată, chiar aşa? Cum adică nu aveţi locuri? Da, oamenii nu cred", explică medicul.

El precizează că aplicaţia este funcţională de 6 ani.

"A fost sămânţa proiectului pe care l-am avut noi aici. Am zis cum putem să demonstrăm noi oamenilor că avem copii care stau pe listă şi din nefericire nu ajung niciodată să fie trataţi cum trebuie? Eu nu spun că toţi trăiau. Eu spun că toţi aceşti aproape 150 de copii care sunt pe listă nu au ajuns niciodată să beneficieze de tratamentul corect. Nu ştiu cât trăiau din ei. Poate 90%, poate 30%. Pentru mine, ca ţară, înseamnă o tragedie, adică eu perpetuez vremurile lui Ceauşescu, în care erau maternităţi unde mureau 5 copii pe zi. Trebuie să uităm lucrurile astea. Astăzi viaţa este mult mai scumpă", declară medicul Cătălin Cîrstoveanu.

El subliniază că sunt aproape 150 de copii care au murit pentru că nu au avut loc la Bucureşti.

"Ei sunt mai mulţi, dar pe ei i-am contabilizat, scris, văzut, ştim foarte clar, discutat cu colegii - decedat", notează Cîrstoveanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor