Un tunel special în care este pulverizat dezinfectant asupra jucătorilor pentru prevenirea propagării coronavirusului a fost instalat la stadionul Bloomfield din Tel Aviv, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tunelul-pilot, care va funcţiona până la finalul sezonului, a fost instalat în contextul în care ligile din lume se pregătesc să reia competiţia, dar au dificultăţi în privinţa conceperii unor planuri pentru evitarea infectării jucătorilor şi suporterilor. Campionatul israelian s-a reluat, însă cu porţile închise.

Este pulverizată în tunel apă electrolizată, produsă prin electroliza apei şi sării.

Cercetători de la Universitatea Bar-Ilan au dezvoltat tehnologia pentru prelungirea vieţii apei electrolizate, menţionează Reuters.

Compania RD Pack a instalat sistemul de dispersare a dezinfectantului în tunel. Un dispozitiv de pompă cu apă sesizează atunci când intră cineva în tunel şi timp de 15 secunde are loc pulverizarea persoanei sau persoanelor respective cu dezinfectant.  

“Nu suntem soluţia pentru vindecarea coronavirusului, luptăm împotriva propagării virusului”, a declarat Eran Druker, vicepreşedinte al RD Pack.

De la instalarea tunelului, sâmbătă, pe Bloomfield s-au disputat trei meciuri. Jucătorii, stafurile şi reprezentanţii mass-media nu sunt obligaţi să treacă prin tunelul de sticlă, dar Druker spune că înainte de fiecare partidă au precut prin tunel 100-200 de persoane. “Mulţi vor să treacă. Se simt mai în siguranţă”, a explicat el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.