"Tricolorii" întâlnesc în această seară Armenia, în preliminariile Cupei Mondiale. România are în palmares 64 de victorii, 24 de remize şi 31 de înfrângeri în meciurile de calificare la CM

"Tricolorii" întâlnesc în această seară Armenia, în preliminariile Cupei Mondiale. România are în palmares 64 de victorii, 24 de remize şi 31 de înfrângeri în meciurile de calificare la CM
Naţionala României întâlneşte Armenia în preliminariile CM (Foto: frf.ro)

Naţionala României va întâlni în această seară, la Erevan, de la ora 19.00, selecţionata Armeniei, în grupa E de calificare la Cupa Mondială din 2018. România are în palmares până în prezent, în preliminariile CM, 64 de victorii, 24 de remize şi 31 de înfrângeri, conform frf.ro.

În ceea ce priveşte confruntările cu Armenia, România a obţinut o victorie şi un egal. Cele două selecţionate s-au întâlnit ultima oară în 2006, într-un amical în Cipru, când tricolorii s-au impus cu 2-0.

Reprezentativa României a înregistrat cinci meciuri oficiale consecutive în deplasare fără înfrângere: ultimul eşec a fost în Grecia, în noiembrie 2013, la barajul pentru CM-2014.

Naţionala de fotbal a României nu a pierdut până în prezent niciun meci disputat la 8 octombrie, dată la care, în acest an, întâlneşte echipa Armeniei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Echipa naţională a disputat şapte partide în data de 8 octombrie şi nu a înregistrat nicio înfrângere. Primul joc a fost în 1946, la Tirana, contra Bulgariei, scor 2-2, în Cupa Balcanică. Ultimul, anul trecut, tot un rezultat de egalitate, cu Finlanda, extrem de important în ierarhia grupei din care tricolorii s-au calificat la Euro-2016. Hoban a adus un punct pe final de meci, ceea ce însemna că o victorie în ultima etapă, în Feroe, ducea România la un nou turneu final după o pauză de opt ani.

Pe  Stadionul Republican "Vazgen Sargsyan" din Erevan, "tricolorii" vor avea următoarele numere: 1. Costel Pantilimon, 2, Romario Benzar, 3. Iasmin Latovlevici, 4, Cosmin Moţi, 5. Ovidiu Hoban, 6. Alin Toşca, 7. Alexandru Chipciu, 8. Adrian Popa, 9. Florin Andone, 10. Dorin Rotariu, 11. Denis Alibec, 12. Ciprian Tătăruşanu, 13. Claudiu Keşeru, 14. Răzvan Marin, 15. Valerică Găman, 16. Silviu Lung, 17. Eric Bicfalvi, 18. Andrei Prepeliţă, 19. Bogdan Stancu, 20. Gabriel Enache, 21. Dragoş Grigore, 22. Cristian Săpunaru, 23. Nicolae Stanciu.

Steliano Filip şi Alexandru Maxim sunt accidentaţi şi nu vor juca.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Rusia, cu Vladislav Bezborodov la centru.  Bezborodov va fi ajutat de asistenţii Maksim Gavrilin şi Valeri Dancenko, iar arbitru de rezervă va fi Serghei Ivanov.

"Tricolorii" au efectuat vineri seară un antrenament de 75 de minute pe stadionul din Erevan. Sâmbătă dimineaţa, jucătorii au efectuat exerciţii de stretching la hotelul unde sunt cazaţi, iar la şedinţa tehnică s-a stabilit în ce echipament vor evolua cele două formaţii.

Jucătorii naţionalei au făcut stretching la hotel (Foto: frf.ro)
Jucătorii naţionalei au făcut stretching la hotel (Foto: frf.ro)

După meciul cu Armenia, "tricolorii" vor pleca la Astana, unde marţi, 11 octombrie, vor întâlni reprezentativa similară a Kazahstanului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră