Federaţia Română de Handbal a anunţat, joi, reprezentanţii mass-media despre procedurile de acreditare/participare la Turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin, programat la Bucureşti, între 3-6 septembrie. Jurnaliştii sunt obligaţi să semneze declaraţii pe proprie răspundere şi să se supună triajului epidemiologic la intrarea în Sala Polivalentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit FR Handbal, locurile disponibile pentru presă au fost reduse, cu prioritate pentru televiziuni naţionale, precum şi cu acordarea unei singure acreditări per instituţie (un reporter, plus un cameraman/fotograf).

Cea mai importantă reglementare se referă la accesul în Sala Polivalentă, care va presupune în primul rând triaj epidemiologic şi semnarea unei declaraţii pe proprie răspundere din partea jurnaliştilor.

De asemenea, zonele de acces pentru mass-media vor fi clar definite, fiind interzisă deplasarea în incinta arenei în timpul partidelor, conform Protocolului Medical de Organizare şi Desfăşurare a competiţiilor de handbal, transmite FRH.  

Nu va fi organizată zona mixtă obişnuită şi nici conferinţe de presă, iar la finalul fiecărei partide se va organiza o şedinţă media, care va fi transmisă prin intermediul Zoom, cu coduri de acces pentru ziariştii acreditaţi.

Data limită de acreditare este 30 august.

Turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin se va desfăşura în 5-6 septembrie, iar în 3 septembrie vor avea loc două partide restante din sferturile de finală ale competiţiei, între SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila şi CSM Bucureşti – CSM Slatina.

În semifinale sunt calificate deja Rapid Bucureşti, care va juca în semifinale cu câştigătoarea din disputa Vâlcea/Brăila, respectiv Gloria Buzău, care va evolua cu învingătoarea dintre CSM Bucureşti/Slatina. Ambele semifinale sunt programate în 5 septembrie, iar câştigătoarele vor juca a doua zi pentru trofeu, în timp ce învinsele pentru medalia de bronz.

Toate meciurile se vor disputa fără spectatori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.