Mijlocaşul echipei Real Madrid, Toni Kroos, şi-a anunţat retragerea din naţionala Germaniei, printr-un mesaj postat în social media.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am jucat 106 meciuri pentru Germania. Nu va mai fi altul. Speram că o să pot termina cu 109 meciuri şi încă un trofeu major, Campionatul European, şi am dat totul ca să reuşesc asta. Luasem de mult timp decizia de a mă retrage după acest turneu (n.r. – Euro-2020)”, a notat Kroos, precizând că vrea să se concentreze pentru obiectivele pe care le are cu Real Madrid şi să fie prezent mai mult alături de familia şi copiii săi.

Fotbalistul a menţionat că îi este recunoscător lui Joachim Low pentru că i-a dat şansa să joace la naţională şi să devină campion mondial. “Îi mulţumesc sincer lui Jogi Low. El m-a făcut internaţional german şi câştigător al Cupei Mondiale. A avut încredere în mine şi am scris împreună o poveste lungă de succes. A fost minunat. Vă doresc toate cele bune – şi multă baftă lui Hansi Flick. Al vostru, Toni”, a adăugat Kroos.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Jucătorul în vârstă de 31 de ani a strâns 106 partide la prima reprezentativă a Germaniei, pentru care a marcat 17 goluri. Kroos a cucerit cu naţionala germană Cupa Mondială din 2014.

La nivel de club, el a jucat doar la trei echipe, Bayern Munchen, Bayer Leverkusen, unde a fost împrumutat, şi Real Madrid, la formaţia spaniolă evoluând din 2014.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.