Antrenorul Mihai Teja a declarat, după înfrângerea cu FCSB, că echipa lui putea obţine nu numai un rezultat de egalitate, ci chiar o victorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Păcat, îmi pare rău pentru jucători, îmi pare rău pentru că puteam scoate un rezultat de egalitate, clar. Cred că puteam scoate şi mai mult, am stat foarte bine în teren, foarte bine din punct de vedere tactic. Vreau să-i felicit pe băieţi, au depus un efort extraordinar şi îmi pare rău pentru ei, pentru că meritau un punct, un punct de moral, eu cred că am făcut faţă de la egal la egal cu Steaua. Ei, desigur, au avut câteva ocazii de a marca, am avut şi noi, mai puţine ca ei, dar meritam cel puţin un egal. Dacă la fiecare meci vom avea atitudinea asta, cu siguranţă vom fi mult mai sus. Încercăm să ne concentrăm pe meciurile care au mai rămas. Ceea ce mi-a plăcut astăzi a fost atitudinea jucătorilor şi cred că am fost de la egal la egal cu Steaua în mare parte a meciului. Ne-au lipsi foarte mulţi jucători, dar cei care au intrat au jucat şi şi-au făcut treaba cu brio", a spus Teja, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

FCSB a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Poli Iaşi, în etapa a XIX-a a Ligii I. Man a adus victoria oaspeţilor, în minutul 90+2. Ieşenii au condus cu 1-0.

Au marcat: Andrei Cristea '15 / Tănase '31 (p) Man '90+2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.