Poloneza Iga Swiatek a declarat, sâmbătă, după ce a câştigat turneul de la Roland Garros, că pentru ea este un sentiment copleşitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Swiatek va urca pe locul 17 WTA ca urmare a acestui succes.

“Nu sunt foarte bună la discursuri, dar vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut ca acest turneu să fie posibil, pentru că în aceste vremuri a fost destul de greu pentru federaţie şi pentru organizatori să ţină acest turneu. Sunt bucuroasă că încă ne putem face treaba şi că le putem aduce bucurii oamenilor. Este o nebunie. Mă uitam în fiecare an la Rafa ridicând trofeul, aşa că este o nebunie că sunt în acelaşi loc. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne privesc din Polonia. Sunt fericită că în sfârşit familia mea a fost aici şi nu ştiu, este copleşitor pentru mine. Acum doi ani, am câştigat trofeul la junioare (la dublu), iar acum sunt aici”, a spus Swiatek.

Poloneza Iga Swiatek, în vârstă de 19 ani, locul 54 WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, primul său trofeu.

Swiatek a învins-o în finală pe americanca Sofia Kenin, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 4, scor 6-4, 6-1, într-o oră şi 24 de minute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.