Suporterul echipei PSV Eindhoven care l-a atacat pe portarul formaţiei FC Sevilla la un meci din Liga Europa a fost condamnat, miercuri, la trei luni de închisoare, dintre care una cu suspendare, relatează RMC Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fanul respectiv, Dylano K., şi-a explicat gestul prin faptul că a vrut să arate că este amuzant. În plus, el a spus la tribunalul din Den Bosch că băuse mult alcool.

El a fost condamnat la închisoare, dar va avea şi doi ani perioadă probatorie şi interdicţie de acces pe stadioane timp de doi ani.

În data de 23 februarie, în timpul meciului PSV – Sevilla, din play-off-ul Ligii Europa, suporterul a intrat pe teren şi l–a atacat pe portarul Marko Dmitrovic.

În momentul faptelor, Dylano K. avea deja interdicţie de acces în stadion, însă a reuşit să intre la meci folosind abonamentul altui fan.

Suporterul a declarat că nu s-a gândit la consecinţele faptelor sale. După ce imaginile cu el agresându-l pe portar au apărut în social media, Dylano K. a fost exclus din grupul de suporteri şi concediat de la locul de muncă. În plus, unii membri ai familiei sale au primit ameninţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.