Jucătorii echipei Stoke City s-au confruntat, la gară, cu un grup de suporteri furioşi pe favoriţii lor, după ce aceştia au pierdut, cu scorul de 1-5, meciul disputat la Londra, cu Tottenham, în etapa a XVI-a a Premier League, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fotbaliştii lui Stoke City călătoresc de obicei în acelaşi tren cu propriii fani. Însă după meciul de sâmbătă, din cauza problemelor meteorologice care au afectat circulaţia feroviară, în trenul cu care echipa se întorcea de la Londra s-au aflat mai mulţi fani decât în mod obişnuit. Nemulţumirea susţinătorilor a fost amplificată de faptul că au fost blocaţi în vagoane până când echipa a coborât în staţia de destinaţîie, Stoke-on-Trent. "Nu meritaţi să purtaţi acest tricou", le-au cântat suporterii jucătorilor, printre fluierături şi alte scandări.

Antrenorul Mark Hughes nu s-a arătat deranjat de faptul că suporterii le-au cerut socoteală jucătorilor săi, fiind de părere că poate acest incidente îi va motiva. 

"Foloseşte asta ca un factor motivaţional. Nu îi lăsa pe oameni să aibă ocazia de a te lua la întrebări. Poţi face asta jucând bine şi obţinând rezultate bune. Poate erau unii în grupul nostru care nu s-au mai confruntat cu aşa ceva, dar au experimentat acum. Deci pot folosi asta. Uneori trebuie să înţelegi cum rezultatele şi performanţele noastre îi afectează pe oameni", le-a transmis Hughes elevilor săi.

Tehnicianul nu a scăpat nici el de apostrofările fanilor şi spune că acceptă criticile.

"În ziua în care am fost numit, era o maşină afară pe care scria <Hughes out>. Nici nu ajunsesem aici. Dar înţeleg asta, unora nu le placi tu sau echipa ta, schimbările pe care le faci, altora nu le place părul sau cum vorbeşti. Nu poţi să faci excepţie de asta. Sunt faţa publică a echipei şi trebuie să iau asta asupra mea, accept asta într-o anumită măsură", a spus el.

Stoke este pe locul 15 în Premier League, cu 16 puncte, la numai trei puncte de primul loc retrogradabil, 18.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.