Tehnicianul Marius Şumudică a declarat joi seară, după meciul cu West Ham United, scor 1-1, că este bucuros că Astra Giurgiu nu s-a făcut de ruşine şi că repriza a doua a fost senzaţională pentru elevii săi, însă a fost reţinut în privinţa şanselor de calificare în grupele Ligii Europa, el subliniind că returul din Anglia va fi foarte greu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este un rezultat pozitiv. Am întâlnit o echipă puternică, care în mare parte a fost o echipă mixtă, şi-a mai odihnit din titulari. Au evoluat însă şi jucători importanţi. O echipă foarte bună. Îmi felicit elevii, s-au bucurat enorm în momentul în care am revenit lângă ei. Am făcut o repriză a doua senzaţională, i-am dominat categoric. A fost cea mai bună repriză a noastră din acest început de sezon. Sunt bucuros că nu ne-am făcut de ruşine, toată lumea ne cânta prohodul. Sunt bucuros că am făcut un meci bun şi că reîntoarcerea mea pe bancă nu s-a soldat cu o întrângere. Pentru mine a fost o seară magnifică. Am suferit când nu am fost alături de jucători. FIFA a făcut dreptate, a fost un meci organizat de UEFA. Mergem să ne jucăm şansele la Londra. Cred că avem 20-30 la sută maxim şanse, depinde ce vor face între cele două meciuri cu noi. Vom întâlni un stadion plin, 80.000 de spectatori, o să fie o presiune aparte, dar nici noi nu mai suntem echipa de la Copenhaga, creştem de la zi la zi", a spus Şumudică la Digi Sport.

El a subliniat revenirea pe teren a lui Denis Alibec, menţionând că fotbalistul a demonstrat că are calitate. "Sunt singurul antrenor cu care are o exprimare aparte. Când are mingea la picior face diferenţa. Ăsta este Alibec cu Şumudică. Să sperăm că va rămâne cât mai mult aici cu mine şi va creşte. Sunt ferm convins că încă o dată a demonstrat Alibec că este cel mai bun atacant român de departe", a afirmat tehnicianul.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Şumudică a precizat că Astra Giurgiu a demonstrat că este o echipă care îşi dă viaţa pe teren. "Le-am adus (jucătorilor) agresivitatea mea, le-am dat dorinţa mea de victorie, le-am dat din nebunia mea", a adăugat el.

Marius Şumudică a declarat că va încerca să ia legătura cu federaţia pentru a vedea ce poate face în privinţa suspendării. "Sperăm să găsesc puţină indulgenţă în a înţelege că nu am prejudiciat competiţia şi echipa are nevoie de mine", a afirmat antrenorul Astrei Giurgiu.

Şumudică este de părere că Astra Giurgiu se va afla în lupta pentru podiumul Ligii I, însă nu ştie dacă ar avea şanse şi la titlu. 

Formaţia Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, joi, pe teren propriu, în compania echipei West Ham United, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

Pentru Astra a marcat Alibec '83, iar pentru West Ham a înscris Noble '45 (penalti).

Returul este programat săptămâna viitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.