Meciurile din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin s-au încheiat miercuri, Olanda şi Norvegia obţinând calificarea în semifinale. . Campioana olimpică din 2016, Rusia, a fost eliminată de campioana mondială Norvegia, iar Cehia, echipa care a bătut România în optimi, a fost învinsă de Olanda. Anterior, Suedia şi Franţa s-au calificat în penultimul act al competiţiei din Germania

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În partidele din sferturi, de miercuri, s-au înregistrat rezultatele: Olanda – Cehia 30-26 (17-16) şi Norvegia – Rusia 24-17 (15-8).

Astfel, Olanda şi Norvegia vor juca pentru un loc în finala CM, iar în cealaltă semifinală se vor duela Suedia şi Franţa, calificate încă de marţi. Suedia a eliminat Danemarca, cu 26-23 (13-11), iar Franţa a trecut de Muntenegru, cu 25-22 (12-10).

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Cele două semifinale sunt programate vineri, iar finalele pentru medalii, duminică, la Hamburg.

Naţionala României a încheiat Campionatul Mondial pe locul 10, după ce a fost eliminată în optimile de finală ale competiţiei, luni, de reprezentativa Cehiei (27-28).

Clasamentul final pentru poziţiile 9-24 este următorul: 9. Serbia, 10. România, 11. Spania, 12. Germania, 13. Coreea de Sud, 14. Slovenia, 15. Ungaria, 16, Japonia, 17. Polonia, 18. Brazilia, 19. Angola, 20. Camerun, 21. Paraguay, 22. China, 23. Argentina şi 24. Tunisia.

Naţionala României s-a calificat în optimi de pe primul loc al grupei A, după următoarele rezultate: 29-17 cu Paraguay, 31-28 cu Slovenia, 19-17 cu Spania, 27-24 cu Angola şi 17-26 cu Franţa. Cu un bilanţ de patru victorii şi două înfrângeri, România a încheiat CM din Germania în optimi.

Tricolorele s-au calificat, în iunie, după o dublă cu Austria, pentru a 23-a oară consecutiv la Campionatul Mondial, fiind singura echipă din lume care a bifat toate ediţiile. Obiectivul echipei României, anunţat de FR Handbal - clasarea pe unul din locurile 1-8 – a fost ratat însă după eliminarea în optimile de finală.

La ediţia din 2015 a CM, România a obţinut medalia de bronz, având în palmares şi argint mondial în 2005.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, care a mai cucerit medalia de aur în 1999 şi 2011.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.