Clubul Aston Villa a anunţat numirea lui Steven Gerrard în funcţia de antrenor principal al echipei, tehnicianul semnând un contract pe trei ani şi jumătate, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul căpitan al echipei Liverpool, în vârstă de 41 de ani, părăseşte astfel formaţia Glasgow Rangers, la care evoluează Ianis Hagi, după ce a pregătit-o trei ani şi a ajutat-o să câştige primul titlu de în Scoţia după zece ani, sezonul trecut.

"Aston Villa este un club cu o istorie bogată şi cu tradiţie în fotbalul englez şi sunt extrem de mândru să devin noul său antrenor principal. În discuţiile mele cu Nassef (n.r. - Sawiris), Wes (n.r. - Edens) şi cu ceilalţi membri ai consiliului, a fost evident cât de ambiţioase sunt planurile lor pentru club şi aştept cu nerăbdare să-i ajut să îşi atingă obiectivele", a spus Gerard.

El a preluat conducerea echipei Glasgow Rangers în 2018 şi o lasă pe primul loc, cu patru puncte în faţa rivalilor de la Celtic Glasgow.

Gerrard a jucat de 710 ori pentru Liverpool, câştigând nouă trofee şi a petrecut un sezon la MLS, la LA Galaxy, în 2015, înainte de a se retrage din cariera de jucător, anul următor.

Ca antrenor, el a lucrat la academia de tineret a clubului Liverpool, înainte de a conduce echipa sub 18 ani, în sezonul 2017-18.

Gerrard este pe locul 4 în clasamentul cu cele mai multe selecţii la naţionala Angliei, cu 114 apariţii internaţionale, în care a marcat 21 de goluri.

Steven Gerrard îl înlocuieşte pe Dean Smith, care a fost demis. luni, de la conducerea tehnică a echipei Aston Villa, după ce formaţia a înregistrat a cincea înfrângere consecutivă în Premier League.

În vârstă de 50 de ani, Smith fusese numit în funcţie în octombrie 2018.

Cu Dean Smith pe bancă, Villa a promovat în Premier League la finalul sezonului 2018/2019, iar în 2020 formaţia a ajuns până în finala Cupei Ligii.

La finalul sezonului trecut, echipa a terminat pe locul 11 în clasamentul Premier League. În actuala ediţie a campionatului, în care l-a pierdut pe Jack Grealish, transferat la Manchester City, Villa a înregistrat doar trei victorii şi un egal în 11 etape, fiind pe locul 16, cu zece puncte, la două puncte de Burnley, de pe locul 18, retrogradabil.

Înfrângerea suferită, vinerea trecută, în deplasare, cu Southampton, a fost picătura care a umplut paharul şi a dus la demiterea lui Smith.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.