CSM Volei Alba Blaj anunţă că Stevan Ljubicic va fi antrenorul principal al echipei în sezonul 2021/2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stevan Ljubičić, care va împlini pe 29 august vârsta de 41 de ani, revine la Volei Alba Blaj, după ce, în perioada 2016-2019, a fost antrenorul secund al echipei, alături de care a cucerit două titluri naţionale (2017 şi 2019), două Cupe ale României (2017 şi 2019) şi a disputat două finale de cupă europeană: finala Ligii Campionilor (2018) şi finala Cupei CEV (2019).

Ca antrenor principal, Stevan Ljubičić a pregătit, în sezonul 2019/2020, echipa de volei feminin Dinamo Bucureşti, vicecampioană naţională, iar în a doua parte a sezonului 2020/2021 s-a aflat la cârma echipei masculine de volei a clubului Dinamo Bucureşti, cu care a cucerit Cupa României. Stevan Ljubičić este şi antrenorul principal al naţionalei de volei feminin a Bosniei - Herţegovina, pe care a calificat-o, la finalul săptămânii trecute, la turneul final al Campionatului European de Volei feminin, ce se va desfăşura, în perioada 18 august - 4 septembrie 2021, în România (Cluj Napoca), Serbia, Croaţia şi Bulgaria.

În perioada următoare, Stevan Ljubičić îşi va stabili colaboratorii pe banca tehnică a echipei. Conducerea clubului şi noul antrenor principal pregătesc deja noul sezon competiţional, în aceste zile lucrându-se la stabilirea lotului de jucătoare cu care CSM Volei Alba Blaj va ataca obiectivele pentru anul 2022: cucerirea titlului naţional, câştigarea Cupei României şi calificarea în fazele superioare ale cupelor europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.