Mijlocaşul Nicolae Stanciu şi-a cerut scuze, duminică seară, pentru penaltiul ratat la meciul cu Muntenegru, scor 1-1, el menţionând că îşi asumă eşecul, dar nu va fi ultima oară când execută o lovitură de la 11 metri.
"E foarte greu. Dacă marcam, începeam cu o victorie, ceea ce era foarte important. Îmi cer scuze colegilor şi românilor pentru că am ratat! Din păcate nu am marcat şi acum avem doar un punct. S-a întâmplat să ratez, îmi asum acest lucru şi faptul că nu am câştigat, dar probabil că nu va fi ultima oară când bat penalti. Nu a fost vorba de oboseală. Era un simplu 11 metri şi nu am reuşit să marchez. Nu a fost nici primul, nici ultimul penalti pe care l-am ratat. Cu siguranţă o să mai bat", a spus Stanciu, conform digisport.ro.
Nicolae Stanciu consideră că tricolorii ar fi trebuit să se impună indiferent de starea terenului. "Trebuia să câştigăm indiferent de teren. Şi noi, şi ei am jucat pe acelaşi gazon. Sperăm să învăţăm din greşelile de azi şi să câştigăm dubla din octombrie. Sunt trist pentru această seară, cred că meritam victoria, dar trebuie să ne reîncărcăm bateriile, să mergem la echipele de club, unde trebuie să jucăm bine pentru a fi din nou chemaţi la naţională. Sunt câţiva băieţi noi, pe care trebuie să-i ajutăm să se integreze. Am lucrat toţi împreună, nu a contat că suntem stelişti, dinamovişti sau stranieri, şi cred că a fost un meci bun, am făcut un efort mare şi doar neşansa a făcut să nu câştigăm", a menţionat Stanciu.
Reprezentativa României a început preliminariile Cupei Mondiale din 2018 cu o remiză, scor 1-1 (0-0), duminică seară, pe Cluj Arena, în compania selecţionatei Muntenegrului, în grupa E de calificare, partidă la care Nicolae Stanciu a ratat un penalti în minutul 90+6.
România a deschis scorul prin Adrian Popa, în minutul 85, Muntenegru reuşind egalarea prin Stevan Jovetici, în minutul 87.




























