Sorana Cîrstea va evolua cu Iulia Putinţeva, principala favorită, în semifinale la Nurnberg

Sorana Cîrstea va evolua cu Iulia Putinţeva, principala favorită, în semifinale la Nurnberg

Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 39 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, joi, cu scorul de 7-5, 6-7 (5), 7-6 (2), pe germana Anna-Lena Friedsam, locul 523 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în semfinalele turneului de categorie WTA International de la Nurnberg.

Principala favorită a avut nevoie de trei ore şi 21 de minute pentru a trece de jucătoarea germană, fostă ocupantă a locului 45 WTA.

În penultimul act, Putinţeva o va întâlni, vineri, pe Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, care a învins-o, tot joi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-2, pe sportiva din Serbia Nina Stojanovici, numărul 247 mondial, după un meci care a durat două ore şi şase minute.

Cîrstea şi Putinţeva s-au mai întâlnit de patru ori până în prezent, împărţindu-şi succesele în mod egal. Putinţeva a câştigat ultimul lor meci, în 2018, la turneul de la Istanbul, în turul I, cu scorul de 0-6, 6-1, 6-0. 

Românca a câştigat ultima oară tot la Nurnberg, în sferturi, în 2017, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor