Site-ul oficial al clubului Astra Giurgiu notează, vineri, că echipa lui Marius Şumudică a dat "culoare şi suflet unui fotbal românesc rece şi trist, de cele mai multe ori", pe Arena Naţională, unde a obţinut calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa.
"Astra merge în primăvara europeană şi luni, 12 decembrie aşteaptă să vadă ce nume va aduce în România în februarie! Poate fi Tottenham, Lyon, Fiorentina, Zenit, Şahtior... Cine ştie ce va fi până atunci? Important este ce s-a întâmplat acum: un 0-0 cu Roma, pe Naţional Arena, în faţa a peste 8000 de spectatori, care, la final, au scandat frenetic numele Astrei! Pe principalul stadion al ţării, Astra a dat «culoare», «căldură», «suflet» unui fotbal românesc rece şi trist, de cele mai multe ori! Prin ajungerea, în premieră pentru clubul nostru, într-o «primăvară europeană», care va fi, de fapt, în februarie! Singurii din România la acest nivel, campionii!", se arată pe site-ul Astrei.
Site-ul campioanei României menţionează că echipa giurgiuveană a jucat de la egal la egal cu vedetele Romei. "Şumudică avea ochii plini de lacrimi, de bucurie, de mulţumire, de tristeţe, toate la un loc! Alibec era cu ochii în lacrimi şi el! Nu pentru că marcase şi i se anulase golul! Iar odată cu ultimul fluier, vestiarul a celebrat aşa cum numai astriştii ştiu să o facă, un nou reper fotbalistic important – locul 2 în grupa E a Europa League! Cine ştie ce va fi în februarie? Până atunci, planetele s-au aliniat, joi seară, cu Astra la loc de cinste...", notează afcastragiurgiu.ro.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Astra Giurgiu s-a calificat în 16-imile de finală ale Ligii Europa, după ce a remizat, joi, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu AS Roma, în ultima etapă a grupei E a competiţiei. Giurgiuvenii au ajuns în faza următoare a Ligii Europa şi pentru că în celălalt meci din grupă Austria Viena a fost învinsă de Viktoria Plzen, scor 3-2.
Echipa lui Marius Şumudică a încheiat grupa pe locul doi, iar AS Roma pe prima poziţie, astfel că ambele vor evolua în 16-imile Ligii Europa. Viktoria Plzen şi Austria Viena au fost eliminate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.