Simona Halep a spus, după calificarea în sferturile de finală ale Australian Open, că în timpul liber avut la Melbourne ascultă aceleaşi melodii ca la Wimbledon, poate va reuşi să câştige un nou trofeu de grand slam.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebată ce face în timpul liber dintre două partide jucate la Australian Open, Halep a răspuns: "Ascult muzică în cameră, pot spune că e o superstiţie, ascultăm aceleaşi melodii ca la Wimbledon, repetăm asta, poate merge, nu ştii niciodată. Merg la plimbare, deoarece îmi place să mă relaxez în oraş, să văd oameni. Ieri, a fost zi aglomerată, deoarece a fost Ziua Australiei. Mâine, de fapt azi, pentru că am o zi lungă înainte, o să merg să-mi cumpăr ceva, ca să mă motivez pentru următorul meci. E simplu, nu fac nimic special".

Despre meciul câştigat cu Elise Mertens, jucătoarea română a spus că a fost destul de puternică să treacă peste revenirea în joc a adversarei ei, în setul al doilea.

"Este o mare performanţă a mea să joc din nou în sferturi, e foarte frumos să mă bucur de tenis în Australia, sunt fericită că m-am calificat. Am jucat împotriva ei la Doha, anul trecut, în finală, am condus cu un set şi 4-2 şi am pierdut meciul. Ştiam că trebuie să rămân concentrată până la final. Am fost un pic nervoasă la 4-3 (n.r. - în setul al doilea), dar am fost suficient de puternică să termin meciul. (n.r. - când Mertens a revenit în al doilea set) A trebuit să mă calmez, pentru că atunci când devin puţin nervoasă o iau razna pe teren. A trebuit să rămân calmă, să-mi iau energia din loja mea şi să merg mai departe fără să mă gândesc la ceea cea a fost. Darren contorizează privirile (n.r. - de nemulţumire - legat de donaţia pentru victimele incendiilor din Australia). A fost mai rău decât ultimul meci? Cred că a fost un pic mai rău, dar este pentru o cauză bună. La finalul turneului, el va face socoteala, aşa că stau relaxată, dacă voi câştiga va fi bine", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Elise Mertens (Belgia), locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, calificându-se pentru a patra oară în sferturile de fnală ale Australian Open. În urma acestui rezultat, Halep va urca pe locul 2 WTA, după competiţia de la Melbourne.

Halep va evolua în faza următoare cu învingătoarea din meciul Anett Kontaveit (Estonia), locul 31 WTA şi cap de serie numărul 28 - Iga Swiatek (Polonia), locul 56 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.