Simona Halep a revenit în ţară, luni, a doua zi după ce a fost eliminată în optimi la Roland Garros şi a declarat că supărarea înfrângerii nu va trece uşor, dar nu face din asta o dramă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Supărarea nu trece chiar aşa uşor, dar, cum am mai spus, nu o să fac o dramă. A fost un an extraordinar din toate punctele de vedere, ţinând cont de greutăţile pe care le-am avut cu toţii. Dar nu pot să spun că sunt dezamăgită de ceva anume. Sunt bine şi chiar a fost o perioadă bună. Acum urmează pauză. Cred că o să stau acasă. Cum nu am plecat nici în pandemie şi nici după pandemie, nu cred că o să plec nici acum. Au fost atâţia ani în care am trecut prin astfel de momente, chiar mai grele, am învăţat să gestionez mai bine şi nu las ca un meci de acest gen să mă consume mai mult decât trebuie. A fost mult mai bine cu mai mulţi oameni în tribune. Eu sper să se revină la normal cât se poate de repede. O să fac ceva plimbări în perioada asta, în aer liber, pentru că am simţit perioada asta cam apăsătoare din punct de vedere mental. Nu m-am uitat la filme, dar am citit", a declarat Halep, la Aeroportul Henri Coandă.

Întrebată dacă se gândeşte să meargă la Australian Open, Halep a răspuns: "Mă gândesc. În condiţii normale, în care mă simt comod şi bine, mă duc cu siguranţă".

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, duminică, scor 6-1, 6-2, de poloneza Iga Swiatek, 19 ani, locul 54 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.