Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe Mariana Duque-Marino din Columbia, locul 115 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de la Washington.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul set al întâlnirii de joi a fost poate unul dintre cele mai slabe ale Simonei Halep în 2017. Fără precizie, fără incisivitate, Halep a fost copleşită de un joc corect, dar nu extraordinar al adversarei. Românca nu a avut nicio minge de break în acest set. În spatele unui serviciu bun, al unor lovituri cu amplitudine şi unghiuri potrivite, columbianca a dominat-o pe Halep. Favorita principală a câştigat trei mingi în trei ghemuri, iar scorul de fost de 3-0 pentru Duque-Marino, în vreo şase minute de joc. Break-ul din al doilea ghem i-a fost suficient sportivei mai slab clasate să câştige setul cu 6-3, după 29 de minute. 

Setul al doilea a arătat o altă Simona Halep, mai agresivă, mai dispusă la efort, mai precisă, mai aproape de statutul pe care îl are. Ea a câştigat cinci din primele şase ghemuri şi a condus cu 5-1, după ce şi-a cedat serviciul la 2-0. Apoi, sportiva din Constanţa a intrat din nou într-un con de umbră în ceea ce priveşte evoluţia, permiţându-i sportivei din Columbia să anuleze avantajul celor două break-uri. La 5-4, Halep a reuşit un nou break şi a închis setul cu 6-4, după o oră şi 11 minute de la start.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

În decisiv, Simona a condus cu 2-0 , după un break în al doilea ghem. Duque-Marino nu a cedat si a egalat la 2, iar acestea au fost ultimele ei ghemuri. Halep nu a mai lăsat nimic până la final şi s-a impus cu 6-2, după o oră şi 40 de minute de la start.

În faza următoare, Halep va evolua cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 58 WTA şi cap de serie numărul 7. Halep conduce cu 3-1 în meciurile directe.

Calificarea în sferturi este recompensată cu 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.