Trei femei, cu vârste cuprinse între 27 şi 35 de ani, angajate ale unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Târgu Secuiesc, acuzate că au modificat sau şters ilegal, timp de aproape trei ani, date contabile din sute de contracte de amanet, pentru a-şi însuşi sume mari de bani, au fost trimise în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc pentru fals informatic şi delapidare, ambele în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul total se ridică la aproape 400.000 de lei.
Potrivit rechizitoriului întocmit la data de 31 august 2026, cele trei inculpate (D.G. – 27 de ani, S.J. – 35 de ani şi A.K. – 30 de ani) gestionau bani în cadrul unui punct de lucru din municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna. Angajatele societăţii comerciale sunt acuzate de fals informatic şi delapidare, ambele în formă continuată.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2024, pentru putea delapida sume imense din gestiunea firmei, angajatele se delogau din aplicaţia informatică de evidenţă contabilă de pe conturile lor de utilizator şi accesau sistemul folosind profilul de „administrator”, cu scopul de a şterge sau modifica contractele de amanet iniţiale şi de a le diminua valoarea.
Ulterior, arată anchetatorii, femeile lichidau contractele la noua valoare diminuată, însuşindu-şi diferenţele de bani rezultate şi dobânzile aferente.
Prejudiciul calculat de către anchetatori se ridică la aproape 400.000 de lei, cele mai multe fapte fiind comise de către S.J. (35 de ani), care, între 1 octombrie 2021 şi 22 iunie 2023 a modificat 214 contracte şi a delapidat 273.144,50 lei.
Anchetatorii au stabilit că D.G. (27 de ani), în perioada 1 octombrie 2021 - 8 mai 2024, a intervenit asupra a 176 de contracte de amanet, însuşindu-şi 116.123,69 lei, în timp ce A.K. (30 de ani), a acţionat izolat, în două zile, respectiv 23 februarie 2022 şi 13 iunie 2023, modificând două contracte pentru a-şi însuşi suma de 1.896,46 lei.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru pe bunurile elor trei inculpate.
Dosarul a fost instrumentat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz.




























