Simona Halep a plecat, joi, în Canada, unde va evolua la turneul de la Montreal, prima ei competiţie după accidentarea suferită la gambă. Halep spune că se simte recuperată, dar merge fără aşteptări la turneele americane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt mult mai bine, m-am şi odihnit mental, dar fizic sunt bine, nu am avut dureri când m-am antrenat. Acum sper să fiu aptă să şi joc turneele. Nu-mi propun absolut nimic, doar să fiu sănătoasă şi să încerc să joc cât mai multe meciuri se poate. Mi-e dor de teren, mi-e dor de turneu, de competiţie, ştiu că o să fie foarte greu la început, dar nu mi-e teamă, o să merg cu încredere şi o să văd ce pot să fac. Mereu e frumos acasă şi e greu de plecat, dar sunt motivată pentru ceea ce urmează şi sunt cu mintea acolo. Orice este posibil la o asemenea accidentare, nu am mai trecut prin aşa ceva, ruptură musculară, medici au spus că sunt recuperată, eu mă simt recuperată, dar meciul oficial este diferit. Aşa că o să văd când ajung acolo. A fost cea mai grea peioadă din cariera mea, pentru că a fost accidentare destul de gravă, nu m-am mai întâlnit cu aşa ceva până acum, dar am luat pozitivul şi m-am bucurat că am stat acasă. (n.r. - despre JO) Ar fi fost o onoare (n.r. - să poarte drapelul), dar accidentarea nu m-a lăsat, mi-a părut rău că a trebuit să mă retrag, aşa cum m-am retras şi de la Roland Garros şi Wimbledon, a trebuit să iau decizia grea să mă retrag şi de la jocuri. Îmi pare rău, sper să mai apuc să mai joc. (n.r. - David Popovici) este un băiat deosebit şi performanţele lui arată acest lucru. Să fie motivat în continuare, acum începe greul şi să muncească cu tot sufletul pentru că dacă îşi doreşte cu adevărat o să reuşească să fie sus de tot. (n.r. - dacă se gândeşte la Jo din 2024) Da, mă gândesc. dar nu mai vreau să-mi pun obiectiv pentru că niciodată nu se întâmplă când îţi doreşti foarte mult. Îi felicit pe toţi (n.r. - cei care au participat la JO), pentru că să ajungi la olimpiadă este o performanţă mare, dar să iei şi medalie este şi mai mare. Îi felicit şi le doresc poate să ne întâlnim în 2024!", a spus Halep, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Simona Halep nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat la turneul de la Roma. Competiţia de la Montreal, de categorie WTA 1.000 începe luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.