Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe Barbora Strycova din Cehia, locul 50 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acceptată direct în turul al doilea, Halep a început cu dreptul turneul din California, arătând o bună dispoziţie de joc şi o pregătire fizică optimă. Deşi nu a avut un meci uşor, întâlnind o luptătoare, ea a controlat partida, cu excepţia mijlocului setului secund, când a arătat o uşoară scădere în evoluţie. În cele din urmă, românca şi-a corectat jocul şi a reuşit să se impună în minimum de seturi.

Cele două sportive s-au jucat cu lungimea şi unghiurile loviturilor, cu efectele şi cu înălţimea mingilor, într-o frumoasă etalare de bagaj tehnic. Strycova, numărul 3 mondial la dublu, a fost cea care a variat mai mult jocul, a alternat evoluţia de pe fundul terenului cu veniri la fileu şi cu scurte, în timp ce Simona Halep a fost mai agresivă, s-a mişcat mai bine şi a servit mai bine. Totodată, Halep a fost mai precisă şi mai eficientă în schimburile lungi de mingi.

În primul set, Strycova a reuşit un rebreak, la 0-2 şi un ghem pe propriul serviciu, la 1-4. Celelalte ghemuri au fost câştigate de Halep, care a încheiat un set ceva mai disputat decât o arată scorul, cu 6-2, după 40 de minute.

Nivelul jocului a mai scăzut în setul al doilea, greşelile s-au înmulţit, mai ales în dreptul fostului lider WTA, astfel că întâlnirea s-a mai echlibrat. Ca de multe alte ori, Halep şi-a readus adversara în joc. 

Simona Halep a fost jucătoarea care s-a desprins şi în acest set, cu 3-1, după un break în ghemul al patrulea, apoi cu 4-2. De fiecare dată însă, Strycova a reuşit rebreak-ul şi, la 4-4, a avut 30-0 pe serviciul româncei. Sportiva din Constanţa a întors soarta ghemului servind foarte bine şi a pus capăt meciului cu un break, scor 6-4, după o oră şi 27 de minute de joc.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 48.775 de dolari şi cu 65 de puncte WTA.

În faza următoare, Halep va evolua cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 34 WTA şi cap de serie numărul 31, sau împotriva sportivei Katerina Kozlova din Ucraina, locul 114 WTA, venită din calificări.

Simona Halep a jucat anul trecut în semifinale la Indian Wells, fază în care a fost întrecută de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0. Jucătoarea română a câştigat ediţia din 2015 a competiţiei americane.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.