Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al US Open după trei ani şi după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-2, pe americanca Nicole Gibbs, locul 135 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Simona Halep va evolua cu Taylor Townsend în turul al doilea al US Open

Simona Halep a avut parte de o întâlnire complicată în primul tur, începută convingător, continuată mediocru şi terminată en fanfare. Experienţa, valoarea şi condiţia fizică superioare ale campioanei de la Wimbledon şi-au spus în final cuvântul.

Halep a reuşit un prim set cu o evoluţie încurajatoare pentru un start de turneu, cu niveluri ridicate de agresivitate şi mobilitate. Românca şi-a făcut jocul ei, fără să aştepte erorile de dincolo de fileu, cum poate ar fi fost tentată să o facă împotriva unei jucătoare atât de slab clasate. Însă Gibbs a opus o dârză rezistenţă, a dat şi ea tare în minge, s-a apărat, s-a mişcat şi a servit bine, fără a fi impresionată de faima rivalei. 

Halep a fost la controlul primului set, a început cu break, l-a păstrat până la 3-1, când Gibbs a reuşit două ghemuri la rând şi a egalat, după un break de 3-3. Halep a luat următoarele trei ghemuri şi setul, după 40 de minute şi după a cincea minge de 6-3 avută pe serviciul advers.

Românca a încercat să joace la fel şi setul al doilea, dar şi-a pierdut precizia şi servicul ei a slăbit, în timp ce opoziţia de dincolo de fileu a devenit mai înverşunată. Halep a risipit cu uşurinţă puncte şi ghemuri pe serviciu, dar a încrecat să se agaţe de set, să nu-l cedeze uşor. Nu a fost posibil pentru că Gibbs a acoperit excelent terenul, s-a apărat şi a contraatacat cu succes, a variat mingile, lovind când plat, tare, când liftat, arătând o evoluţie şi o condiţie fizică mult peste locul ei din clasamentul WTA.

În setul al doilea, Gibbs a condus cu 2-0, după un break în primul ghem, apoi cu 4-1, după un alt break, în ghemul al cincilea. Halep a luat rebreak-ul la 0, dar la fel şi-a pierdut serviciul. Fostul lider WTA a mai reuşit un rebreak la 2-5, revenind de la 0-40 şi salvând în total şase mingi de set. Nu a mai putut să o salveze pe a şaptea, care a venit pe serviciul ei, astfel că americanca a egalat la seturi, tot după un 6-3, la o oră şi 21 de minute de la start.

Simona Halep a trebuit să scoată din arsenalul ei de campionană toată puterea de luptă şi toate loviturile de efect pe care le deţine. În aceste condiţii, Gibbs nu a mai putut să mai ţină pasul cu nivelul de joc etalat de adversara ei în decisiv. Jucătoarea română a preluat iniţiativa în schimburile lungi de mingi, a punctat ori de câte ori a avut ocazia şi nu i-a mai lăsat nicio şansă rivalei.

La fel ca în precedentele seturi, primul ghem a fost un break, al Simonei Halep, care l-a dublat la 3-1. Ea a menţinut apoi avantajul până la 6-2, impunându-se după o oră şi 51 de minute de joc.

Simona Halep va juca în manşa a doua cu Katerina Kozlova din Ucraina, locul 74 WTA, sau cu o jucătoare venită din calificări, tot o americancă, Taylor Townsend, locul 116 WTA.

Halep a învins-o pe Kozlova la Indian Wells, în acest an, în turul al treilea, scor 7-6 (3), 7-5, în singura lor întâlnire.

Cu Townsend, Halep a jucat de trei ori şi a câştigat de fiecare dată în două seturi, ultima oară la Miami, în acest an, în turul al doilea, scor 6-1, 6-3.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la US Open cu un premiu de o sută de mii de dolari şi cu 70 de puncte WTA.

Simona Halep a fost învinsă anul trecut în primul tur al openului american de Kaia Kanepi din Estonia, cu 6-2, 6-4, la fel în 2017, de Maria Şarapova, scor 6-4, 4-6, 6-3. Cel mai bun rezultat al fostului lider WTA la Flushing Meadows a fost atingerea fazei semifinalelor, în 2015, când a fost învinsă de italianca Flavia Pennetta, cu 6-1, 6-3.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.