Simona Halep a primit, sâmbătă, la Singapore, în cadrul unei festivităţi, un automobil Porsche 718 Boxter din partea sponsorului ierarhiei care contează pentru Turneul Campioanelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Halep a încheiat a doua oară consecutiv pe locul I al clasamentului Porsche Race to Singapore. În 2017, când a fost în premieră pe locul I în acest clasament înaintea Turneului Campioanelor, jucătoarea română a primit un autombobil 911 GTS Cabriolet, în valoare de peste 110.000 de euro.

Acest premiu face parte din parteneriatul dintre WTA şi marca germană, încheiat în aprilie 2017. Porsche are o lungă legătură cu tenisul feminin, fiind sponsor al turneului de la Stuttgart din 1978 şi proprietar şi organizator al acestei competiţii, din 2002. Câştigătoarea Porsche Tennis Grand Prix primeşte un automobil asemănător.

În 2014, Halep a primit un Porsche 911 Carrera 4 Coupe, iar în 2015 un Porsche Panamera, din partea reprezentanţei din România a companiei germane.

Simona Halep, locul I mondial, a anunţat, joi, că nu va participa la Turneul Campioanelor, finala sezonului care va începe duminică, din cauza unei accidentării suferite la spate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.