Simona Halep a declarat, sâmbătă, după victoria obţinută în trei seturi cu Viktorija Golubic, că meciul din Cupa Federaţiei, disputat în faţa propriilor suporteri, a fost de trei ori mai dificil decât finala de la Australian Open, din cauza emoţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost foarte dificil. Chiar vorbeam înainte de meci cu băieţii că este de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne. Am avut nişte emoţii pe care nu pot să le descriu, a fost un moment deosebit la ceremonie. Mulţumesc Cluj, mulţumesc tuturor pentru acest moment deosebit, niciodată nu trăim asemenea clipe în teren. Vă mulţumesc mult şi mă bucur că am reuşit să câştig astăzi, datorită dumneavoastră", a spus Halep.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA, în primul meci al întâlnirii România - Elveţia, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, care se desfăşoară la Cluj-Napoca.

Cei peste 9.000 de specatori prezenţi în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au format o coregrafie în culorile naţionale, la festivitatea de deschidere a întâlnirii România - Elveţia din Cupa Federaţiei.

Fanii au afişat cartoane în culorile roşu, galben şi albastru, iar pe trei laturi ale salii au fost ridicate bannere, unul cu logoul Centenarului Marii Uniri, altul despre Cluj-Napoca, oraşul european al sportului în 2018, iar al treila dedicat echipei de FedCup, cu imaginile jucătoarelor române şi cu mesajul "Clujul susţine naţionala României".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.